Revista presei internaţionale – 4 septembrie 2015

RADOR, 3 septembrie 2015 – Ca răspuns la noile provocări de securitate din Europa, NATO a inaugurat şase noi centre de comandă în tot atâtea state de pe flancul estic al Alianţei: Bulgaria, România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. The Wall Street Journal arată că aceste comandamente vor avea între altele sarcina de a asigura dislocarea cât mai rapidă a forţelor de răspuns ale NATO. „Pentru prima dată, centrele de comandă plasează o prezenţă permanentă a Alianţei – chiar dacă foarte mică – la graniţele Rusiei, o mişcare ce deranjează Moscova şi prin care liderii NATO încearcă să îl descurajeze pe Vladimir Putin să creeze tensiuni”, comentează The Wall Street Journal. Din Polonia, ziarul Rzeczpospolita precizează că în timpul inaugurării noului centru operaţional din Lituania, secretarul general NATO a subliniat că acesta este „un pas înainte în direcţia unei solidarităţi mai puternice, a unei rezistenţe mai mari şi a unei pregătiri mai bune” a forţelor Alianţei.

„Reţelele de socializare au rămas fără cuvinte” care să descrie tragedia umană din spatele sintagmei atât de des utilizate în ultimele luni, „criza refugiaţilor”, scrie portalul turc de ştiri Habertürk. O imagine „cât 1.000 de cuvinte”, notează sursa citată şi, în ton cu presa din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania şi alte ţări publică imaginea unui copil sirian găsit mort pe plaja turistică turcească din Bodrum. În vârstă de numai trei ani, Aylan era unul dintre copiii unei familii de sirieni care încerca să scape de ororile războiului din Siria, comentează ziarul turcesc Zaman. Aflat la un forum de afaceri, preşedintele Turciei a subliniat amploarea tragediei spunând că „în Marea Mediterană se îneacă umanitatea noastră. Valorile care ne fac să fim ceea ce suntem acum se îneacă în Marea Mediterană”. Mai mult, preşedintele Turciei acuză unele state europene că au transformat Mediterana „într-un cimitir al emigranţilor”, după cum scrie Zaman. Imagini grăitoare abundă în presa internaţională şi din gara Keleti din Budapesta, unde peste 2.000 de imigranţi aşteaptă în corturi sau dormind chiar pe peron să li se permită să treacă mai departe spre ţările care le pot oferi un viitor mai sigur, notează Le Figaro. În faţa situaţiei tot mai grave a fenomenului migraţiei, premierul Ungariei spune că „Problema este a Germaniei, nu a Europei”. Publicaţia La Stampa din Italia arată că Viktor Orban atacă liderii europeni, pe care îi consideră „incapabili să gestioneze” problema.
În vestul Europei, mai exact în Franţa, guvernul se confruntă cu ample proteste ale agricultorilor, care au ocupat străzile Parisului, inclusiv cu tractoare, pentru a protesta faţă de efectele crizei în acest sector. Potrivit publicaţiei Le Monde, „presiunea agricultorilor şi-a arătat roadele. Premierul a anunţat ajutoare suplimentare pentru fermierii francezi şi măsuri de susţinere a investiţiilor în domeniul agricol. Aceste măsuri ar trebui să permită investiţii de trei miliarde în următorii trei ani”. Iar Le Parisien comentează că planul anunţat de Manuel Valls trebuie să răspundă unei mari îngrijorări a agricultorilor, şi anume îndatorarea. În acest context, premierul a declarat 2015 drept un „an relaxat” pentru rambursarea datoriilor bancare a agricultorilor aflaţi în dificultate.
Vorbim tot despre proteste, de data aceasta în Guatemala, unde mişcările de stradă şi presiunea partidelor de opoziţie au dus la demisia preşedintelui Otto Pérez Molina, pe fondul unui scandal de corupţie. New York Times opinează că demisia este văzută ca o victorie a legii într-o ţară cu o istorie lungă a impunităţii elitelor financiare şi politice. „În Guatemala, reţelele de corupţie au rămas mult timp nepedepsite fiindcă grupurile de putere au reuşit să întoarcă legea în avantajul lor”, mai arată New York Times.
Din Rusia aflăm că un incediu izbucnit pe aeroportul internaţional Domodedovo din Moscova a dus la anularea a zeci de curse. Russia Today anunţă pe pagina de internet că aproximativ 3.000 de persoane au fost evacuate în urma incendiului apărut la reţeaua de cabluri a aeroportului.

(Florin Matei, Agenţia de presă RADOR)