Circulaţia trenurilor prin gara Drobeta Turnu Severin, dinspre şi către Timişoara, rămâne întreruptă

Circulaţia trenurilor prin gara Drobeta Turnu Severin, dinspre şi către Timişoara, rămâne întreruptă cel puţin până, din cauza lucrărilor de refacere a infrastructurii avariate în urma deraierii unor vagoane-cisternă între staţiile Vălişoara şi Valea Timişului. Trenurile de persoane între Bucureşti şi Timişoara vor circula, până atunci, pe ruta ocolitoare Filiaşi – Târgu Jiu – Simeria – Arad. Persoanele care au bilete sau abonamente la aceste garnituri şi vor să renunţe la călătorie pot solicita contravaloarea acestora. Patru vagoane pline cu produse petroliere, din compunerea unui tren de marfă, au deraiat aseară. Două dintre ele s-au răsturnat şi au produs pagube importante căii ferate.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie)