Festivalul Internaţional de Nai – Găeşti, 10-13 septembrie 2015

Fundaţia Internaţională  de  Muzică  „Gheorghe  Zamfir”,  A.P.C.T.T.R, Primăria şi Consiliul Local al oraşului Găeşti, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, vă invită în perioada 10-13 septembrie 2015 la Găeşti, la Festivalul Internaţional de Nai.

Anul  2015  a  început  fulminant  pentru  maestrul Gheorghe Zamfir care a urcat, de  şapte  ori consecutiv, împreună cu André Rieu, pe scena din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în faţa a 84.000 de spectatori. Seria de concerte a continuat cu încă şapte reprezentaţii în Maastricht, Olanda.

Festivalul Internaţional de Nai, ediţia 2015, va pune în lumină cariera de peste cinci decenii a celui mai apreciat artist român, la nivel intern şi internaţional: muzicianul Gheorghe Zamfir, personalitate marcantă a oraşului Găeşti, meleagul pe care a văzut lumina zilei acum trei sferturi de veac.

Un  eveniment cultural  complex, Festivalul Internaţional de Nai va  cuprinde  expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări de premii şi distincţii, sesiune de autografe şi momente cu invitaţi surpriză. Vor fi prezente atât personalităţi artistice din ţară cât şi de peste hotare, respectiv membri marcanţi ai Academiei  Române, diplomaţi şi oficialităţi de marcă. Între artiştii invitaţi se află: Nicolae Botgros şi Orchestra “Lăutarii” din Chişinău, Petruţa Kűpper, Igor Podgoreanu, Aydin Yavaş, Maria Jinga, Orchestra “Zamfir 50”, dirijor  Daniel Jinga, Corul Accoustic.

Programul Festivalului Internaţional de Nai, Găeşti, ediţia 2015

afis Festival Gheorghe Zamfir

10 SEPTEMBRIE – JOI, ora 16:30

Deschiderea Festivalului – Cocktail desfăşurat la terasa din Parcul Central Găeşti
– Conferinţă de presă;
– Scurt recital de nai şi cvintet instrumental;
– Se anunţă instituirea anuală a burselor de merit Gheorghe Zamfir;
– Acces pe bază de invitaţie.

11 SEPTEMBRIE – VINERI, ora 19:00 – Casa de Cultură       

Recital al Maestrului Gheorghe Zamfir (susţinut pe scena Casei de Cultură Găeşti), în care se prezintă lucrări pentru orchestră simfonică precum şi lucrări simfonice clasice (compozitor: Gheorghe Zamfir);

– Acompaniament: orchestra condusă de Daniel Jinga şi Corul Accoustic;
– Invitată: mezzosoprana Maria Jinga;
– În holul Casei de Cultură Găeşti: expoziţie a Maestrului Gheorghe Zamfir (viniluri, pictură, fotografii inedite, etc.);
– Acces pe bază de invitaţie.

12 SEPTEMBRIE – SÂMBĂTĂ, ora 18:00 – Parcul Central

Recital al Maestrului  Gheorghe Zamfir în care se prezintă publicului lucrări celebre pop,  pop-opera, etc.

-Invitat special din Turcia: Aydin Yavaş  şi orchestra simfonică;
-Recital de nai, orchestră simfonică şi cor;
-Invitată din Germania: Petruţa Kűpper; -Acces liber.

13 SEPTEMBRIE – DUMINICĂ, ora 18:00 – Parcul Central

Regal folcloric cu nai (în doua părţi), în acompaniamentul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinau, condusă de Maestrul Nicolae Botgros.

– Moment artistic susţinut de ansamblul de dansatori locali;
– Invitat din Republica Moldova: Igor Podgoreanu – solo cu taraf;
– Punct de vânzare, CD-uri, DVD-uri, cărţi, obiecte promoţionale, cărţi poştale,
etc.
– Acces liber.