Numărul final al refugiaţilor sirieni pe care îi va găzdui România va fi stabilit la nivelul Consiliului European

Purtătorul de cuvânt al deputaţilor PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, astăzi, că numărul final al refugiaţilor sirieni pe care îi va găzdui România va fi stabilit la nivelul Consiliului European. El a mai spus că este nevoie şi de un cadru legislativ pentru integrarea mai uşoară a imigranţilor.
Ionuţ Stroe: Odată căpătat dreptul de şedere, aceşti oameni trebuie să aibă acces la servicii de sănătate, educaţie, trebuie să aibă un minim suport din partea gazdei în privinţa alimentaţiei şi unui venit minim ca să le asigure traiul acestor persoane şi, nu în ultimul rând, trebuie să fie cumva protejate de traficul de persoane. Un rol foarte important îl are Parlamentul României, pentru a avea un minim cadru legislativ să asigure această integrare cât mai uşoară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 9 septembrie