Numărul refugiaţilor distribuiţi în Bulgaria nu este mare

„Cei 2.000 de refugiaţi, care vor veni în Bulgaria în decurs de doi ani, nu reprezintă o cotă semnificativă, faţă de miile care vin în Europa”, a declarat vicepremierul şi ministru bulgar al muncii şi politicii sociale, Ivailo Kalfin, cu ocazia participării sale la reuniunea informală a miniștrilor muncii și politicii sociale ai UE, la Stockholm. „Am discutat şi cu colegii din alte state europene şi am ajuns la concluzia că există anumite lucruri care trebuie să se schimbe. Noi putem asigura condiţii iniţiale, însă nu-i putem obliga să rămână în Bulgaria. O parte dintre refugiaţi preferă Suedia sau Germania. Trebuie să fim conștienți de faptul că în Bulgaria ar fi dificil să le oferim nivelul de salarizare și sistemul social din aceste țări. Este posibil să avem o selecție fără ca aceasta să fie discriminatorie. Nu-i putem alege doar pe cei creștini. Ei sunt relativ puţini în Siria. Nu există nicio modalitate de a selecta doar după posibilităţi şi calificare profesională. În general, refugiaţii sunt aceiași oameni care doresc să rămână într-una dintre cele mai bogate țări din UE. Este inadmisibil, ca refugiații să vină și să nu aibă dorința de a se integra; trebuie să-şi caute un loc de muncă, să învețe limba„, a spus Kalfin și a reamintit că statutul de refugiat este, în general, temporar.

(www.focus-news.net – 10 septembrie)