Mesajul domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, cu prilejul comemorării a 14 ani de la atentatele teroriste din SUA

Gabriel Oprea: La 14 ani de la comiterea celor mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă a umanităţii, în calitate de viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al afacerilor interne doresc să-mi exprim compasiunea şi solidaritatea cu poporul american.
Românii au fost mereu cu sufletul alături de toţi cei care au avut de suferit în urma atacurilor săvârşite în data de 11 septembrie 2001, în oraşele New York şi Washington D.C., conştienţi fiind că anii care au trecut nu pot şterge durerea celor care au pierdut pe cineva drag şi suferinţa celor răniţi.
Efectele acestor tragice evenimente s-au resimţit în întreaga lume. Deşi cele mai multe victime au fost cetăţeni americani, printre victime s-au aflat şi numeroşi cetăţeni străini. Toate ţările care împărtăşesc valorile democraţiei, păcii şi libertăţii au fost angrenate într-un război contra terorismului, un război pe care încă nu l-am câştigat dar în care suntem hotărâţi să luptăm până la capăt, ca o promisiune asumată în faţa cetăţenilor noştri.
Atacurile din Statele Unite şi mai recentele atacuri din ţările europene ne-au arătat că terorismul poate lovi oriunde şi oricând şi că nicio ţară nu este pe deplin apărată împotriva acestui flagel. Intensificarea cooperării cu partenerii noştri strategici şi întărirea propriilor capacităţi de intervenţie sunt esenţiale pentru prevenirea sau contracararea altor tragedii.
Alături de partenerii săi europeni şi Nord-atlantici, România rămâne angrenată în eforturile internaţionale de combatere a terorismului şi a extremismului, înţelegând că numai printr-un efort comun şi solidar putem asigura securitatea şi siguranţa cetăţenilor ţărilor noastre.

(RADOR – 11 septembrie)