În judeţul Sălaj are loc un eveniment inedit: Târgul Bunicilor

În judeţul Sălaj are loc astăzi un eveniment inedit – Târgul Bunicilor, organizat cu două zile înainte de începerea noului an şcolar. Manifestarea se adresează parinţilor şi bunicilor care pot duce la târg ghiozdane, rechizite sau uniforme folosite. Participanţii pot face schimb de obiecte sau le pot dona copiilor care provin din familii dezorganizate. În cadrul evenimentului au mai fost programate discuţii pe tema noului an scolar, dar şi propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional. Târgul este o premieră în Salaj şi se va încheia în această seară.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 septembrie)