Mitinguri pro şi contra refugiaţi în Europa

În Polonia, câteva mii de manifestanţi anti-imigranţi s-au reunit astăzi în capitala Varşovia, purtând banderole cu mesaje precum ‘Islamul înseamnă moartea Europei’. Acţiuni similare, la care au participat câteva sute de persoane, au avut loc, de asemenea, la Praga şi Bratislava. În schimb, în alte oraşe europene, zeci de mii de oameni au cerut în stradă mai mult sprijin faţă de refugiaţi. Astfel, la Londra, mii de persoane au demonstrat pentru a le solicita autorităţilor britanice să aplice o politică de primire a refugiaţilor mai generoasă, în timp ce la Copenhaga au defilat aproximativ 30 de mii de oameni. Şi la noi în ţară, zeci de persoane au participat astăzi la un miting de solidaritate la Cluj-Napoca. Acestea şi-au declarat inclusiv disponibilitatea de a contribui la activităţile organizatorice necesare pentru găzduirea refugiaţilor din România şi chiar să gătească pentru ei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 septembrie)