Revista presei internaţionale – 12 septembrie 2015

Cu 14 ani în urmă, America era zguduită de cel mai grav atentat din istoria sa, când două avioane au lovit Turnurile Gemene din New York, considerate simboluri naţionale. Administraţia americană a numit atunci gruparea Al Qaida duşmanul de moarte al naţiunii şi a demarat ceea ce a numit „războiul global împotriva terorismului”. Acum însă, „Al-Qaida nu mai este cel mai mare duşman” al Statelor Unite, titrează polonezii de la Rzeczpospolita. „Lupta cu Statul Islamic este mai comodă, deoarece califatul poate fi localizat pe hartă, iar cuvântul „stat” din denumire creează iluzia că acesta este un război obişnuit, precum cele multe câştigate”, subliniază publicaţia citată. The Wall Street Journal este de altă părere şi arată că evenimentele comemorative au loc sub umbra ameninţării teroriste. „Ar fi greşit să credem că 11 septembrie este pur şi simplu o parte a istoriei noastre, precum Pearl Harbor. Ura şi angajamentele pe care 11 septembrie le-a creat sunt tot aici cu noi iar teroriştii au recrutat membri mai diverşi, mai curajoşi şi mai hotărâţi”, opinează The Wall Street Journal. Pe de altă parte, autorităţile americane au anunţat că au reţinut un bărbat din Florida care se pregătea să comită un atentat terorist, precizează The Guardian.

Despre ameninţări teroriste scrie şi The Mirror, care notează că poliţia franceză caută printre refugiaţii de la Calais un luptător ISIS. Ziarul local La Voix du Nord precizează că „lupul singuratic” ar putea să încerce să traverseze Canalul Mânecii pentru a comite acte teroriste în Marea Britanie. Un avertisment vine din partea Ungariei, care a anunţat că după 15 septembrie, toţi imigranţii care vor traversa ilegal graniţa vor fi arestaţi. Ziarul Nepszava reia declaraţiile premierului Viktor Orban, care le-a cerut refugiaţilor să nu se expună pe sine sau familiile lor acestui risc. Declaraţia vine la scurt timp după ce Austria a anunţat că a închis trecerea la graniţa cu Ungaria de la Nickelsdorf pe autostrada A4 din motive de securitate, după cum observă Gazeta Wyborcza din Polonia. La nivel european, criza imigranţilor este „cea mai gravă provocare” cu care s-a confruntat vreodată Uniunea, a afirmat ministrul german de externe. În contextul în care la acest sfârşit de săptămână autorităţile de la Berlin se aşteaptă la un val de 40.000 de refugiaţi, responsabilul federal citat de portalul de ştiri The Local din Germania a apreciat că actuala criză este atât de amplă încât nu poate fi gestionată de o singură ţară şi a cerut solidaritate celorlalte state europene. Presa turcă scrie despre situaţia refugiaţilor sirieni ajunşi în Europa, care se confruntă cu o dublă presiune. În ziarul Habertürk citim că pe de o parte, ISIS îi acuză pe aceştia că îşi abandonează copiii creştinismului, comiţând un păcat împotriva credinţei musulmane. De cealaltă parte, scrie Habertürk, extremiştii din Europa le fac zile grele refugiaţilor. Politicianul olandez islamofob Geert Wilders califică fenomenul migraţiei drept „cucerirea islamică a Europei”, după cum mai notează publicaţia citată.

În Siria, regimul de la Damasc va primi în continuare arme din partea Rusiei, informează Al Jazeera, citându-l pe ministrul rus de externe. Decizia a fost anunţată în pofida avertismentelor repetate ale SUA şi NATO referitoare la implicarea tot mai mare a Moscovei în conflictul sirian, precizează Al Jazeera şi aminteşte totodată că forţele navale ruse efectuează exerciţii cu rachete în estul Mării Mediterane, în largul Siriei.

Din Turcia aflăm că s-a înregistrat o scădere a venitului mediu anual pe cap de locuitor sub pragul psihologic de 10.000 de dolari. Publicaţia Zaman notează că această scădere arată că ” Turcia a ieşit din grupa ţărilor cu venituri medii, îndreptându-se spre categoria statelor sărace”. Aflăm şi motivul acestei scăderi din ziarul Taraf, care arată că în loc să investească în industrie şi agricultură – domenii ale căror produse pot fi exportate – Turcia a băgat bani în centre comerciale, locuinţe, restaurante şi maşini de lux iar exporturile s-au diminuat puternic, ceea ce a dus la scăderea încasărilor de valută.

Ploile torenţiale care afectează mai multe regiuni ale Japoniei s-au soldat până acum cu trei decese şi 23 de persoane dispărute, informează publicaţia niponă Yomiuri Shinbun. În oraşul Joso, sute de persoane aşteaptă să fie evacuate, după ce au rămas fără adăpost din cauza precipitaţiilor istorice înregistrate.

Florin Matei – Agenţia de Presă RADOR