Revista presei internaţionale – 14 septembrie 2015

Un nou episod dramatic în criza refugiaţilor s-a consumat în apropierea insulei greceşti Farmakonisi, unde cel puțin 34 de imigranţi, printre care 15 copii, s-au înecat după naufragiul ambarcațiunii care transporta peste 100 de persoane. Daily Mail comentează că această cifră reprezintă cel mai mare număr de refugiaţi decedaţi în cursul unui singur accident în apele greceşti de la începutul crizei. Afluxul de imigranţi a determinat Germania să ia o măsură radicală şi anume reintroducerea temporară a controalelor la frontiera cu Austria, suspendând astfel tratatul Schengen privind libera circulaţie a persoanelor, scrie Bild. Toți polițiștii disponibili sunt trimiși în landul Bavaria pentru a securiza frontierele, mai notează publicaţia germană. În paralel, Austria a suspendat traficul feroviar către Germania, după ce autorităţile de la Berlin au informat partenerii de la Viena că nu mai primesc trenuri cu refugiaţi, scrie The Guardian. Şi Austria înăspreşte tonul şi ameninţă cu sancţiuni statele est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene. Într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, cancelarul austriac avertizează că „oricine se sustrage responsabilităţilor trebuie să fie penalizat financiar, spre exemplu prin reducerea accesului la fondurile structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE”. Într-un interviu acordat publicaţiei germane Bild, premierul Ungariei Viktor Orban susţine că „într-un viitor predictibil, musulmanii vor forma majoritatea populaţiei europene”. Viktor Orban mai afirmă că „dacă Europa va permite competiţia între culturi şi religii, creştinii vor pierde”. În opinia premierului ungar, singura soluţie viabilă ar fi susţinerea cu sume importante a ţărilor care se învecinează cu Siria, în special Turcia, pentru a le oferi instrumentele necesare de primire şi relocare a refugiaţilor.
O rezolvare a crizei siriene poate fi sprijinirea regimului de la Damasc pentru a lupta împotriva grupării ISIS, este de părere ministrul rus de externe. Russia Today informează că Serghei Lavrov a anunţat că autorităţile de la Moscova vor continua să trimită Damascului armament şi personal specializat şi a afirmat că excluderea armatei siriene din lupta împotriva ISIS ar fi absurdă. Ministrul rus de externe transmite un mesaj şi coaliţiei internaţionale, arătând că duşmanul comun este ISIS, şi nu regimul Assad. În acest sens, Lavrov cere coaliţiei să îşi coordoneze atacurile aeriene cu operaţiunile desfăşurate la sol de armata siriană şi cea irakiană şi luptătorii kurzi. „Toţi partenerii noştri vestici, fără excepţie, ne spun că au înţeles clar că principala ameninţare din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord este Statul Islamic, şi nu regimul Assad”, a subliniat Serghei Lavrov, citat de Russia Today.
Ameninţările teroriste nu vin numai din partea ISIS, aflăm din The Independent. Liderul grupării Al Qaida a transmis un mesaj tinerilor musulmani să organizeze atacuri împotriva populaţiei ţărilor vestice, în special Statele Unite. Într-un mesaj audio difuzat ieri, Ayman al-Zawahiri îi îndeamnă pe musulmani să urmeze exemplul fraţilor Ţarnev, care au organizat un atentat la maratonul din Boston, sau al fraţilor Kouachi, care au atacat revista satirică Charlie Hebdo din Paris. Un alt aspect important al mesajului este blamarea grupării ISIS, pe care liderul Al Qaida o consideră nelegitimă, indicând existenţa unei schisme între cele două organizaţii, mai remarcă The Independent.
Discursul politic european, concentrat în ultimele săptămâni pe criza refugiaţilor, pierde din intensitate în ceea ce priveşte situaţia din estul Ucrainei. La fel se întâmplă în teren şi cu ciocnirile dintre armata ucraineană şi separatiştii din est, după cum remarcă Financial Times. Într-un comentariu intitulat „Pacea se instaurează în estul Ucrainei în timp ce Putin păşeşte înapoi”, publicaţia subliniază – cităm – că „atât preşedintele Poroşenko cât şi omologul său rus, Vladimir Putin, încearcă să se elibereze de acest conflict, evitând însă compromisuri greu de digerat”. Iar Bloomberg punctează că în Crimeea, preşedintele Putin i-a spus fostului premier italian Silvio Berlusconi că „pentru pace şi reconciliere, nu există alternativă decât acordurile de la Minsk”.

(Florin Matei, Agenţia de presă RADOR)