Germania solicită pedepsirea ţărilor europene care refuză găzduirea refugiaţilor

Germania a solicitat Uniunii Europene impunerea sancţiunilor financiare statelor care refuză găzduirea refugiaţilor. Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a sugerat că anumite state est-europene, care au respins planurile UE privind repartizarea echitabilă a migranţilor, au beneficiat de fondurile structurale – bani europeni alocaţi ajutorării statelor mai puţin dezvoltate, necesari alinierii acestora la standardele ţărilor mai bogate. Un înalt oficial ceh a declarat că ameninţările care vizează reducerea finanţării nu au nici o bază legală. „Ameninţările din partea Germaniei, care sugerează că Europa Centrală va fi pedepsită prin tăierea fondurilor de coeziune, sunt lipsite de  bază, însă afectează pe toată lumea”, a afirmat Tomáš Prouza, secretarul de stat pentru afaceri europene. Slovacia a insistat asupra faptului că nu va susţine cotele obligatorii de repartizare a refugiaţilor. Ca răspuns la propunerea Germaniei, premierul Robert Fico a declarat că niciodată până acum o ţară nu a fost pedepsită pentru că are o opinie diferită. Aplicarea acestei măsuri duce la „sfârşitul UE”.

REUTERS – 15 septembrie