Informaţii din trafic

Reparaţiile pasajului CFR de la Iţcani restricţionează circulaţia în zona de nord a municipiului Suceava, la intersecţia drumurilor europene spre Siret şi Botoşani. Până la 1 noiembrie se lucrează pe pasarela CFR de la Iţcani, cu trafic deviat pe strada Gheorghe Doja prin cartierul Burdujeni, pentru relaţia spre Botoşani, iar spre Bucureşti şoferii pot ocoli zona şantierului pe centura municipiului Suceava, pe tronsonul Pătrăuţi-Şcheia, varianta este semnalizată, DN 2 P. Până la sfârşitul anului ar trebui să se deschidă şi un nou tronson pe centura municipiului Suceava. În judeţul Braşov au început reparaţiile pasajului de la Predeal; pe DN 1, la km 140 traficul se desfăşoară cu dirijare la paletă pe timpul zilei şi semafor noaptea. Restricţia va fi menţinută până la jumătatea lunii noiembrie. În judeţul Galaţi, pe DN 2 B se apropie de finaliza consolidarea podului peste Siret de la Şendreni. Dacă mergeţi pe ruta europeană Brăila-Galaţi, pe pod traficul se desfăşoară cu dirijare pe o singură bandă, în ambele direcţii, iar, ultima oprire, pe str.Dristorului din sectorul 3 se lucrează pentru reamenajarea scuarului. Traficul se desfăşoară cu mare dificultate spre intersecţia de la Baba Novac.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 septembrie)