SUA încearcă să dezmembreze Ucraina (Nikolai Patruşev)

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, consideră că obiectivul real al Statelor Unite ale Americii este separarea popoarelor care trăiesc în Ucraina, fapt ce ar conduce la dezintegrarea țării în mai multe părți.
„Scopul politicii Washingtonului este să distrugă unitatea popoarelor rus şi ucrainean, precum şi să separe popoarele care trăiesc în Ucraina, alimentând sentimentul naționalist împotriva unor etnii care trăiesc acolo în mod compact – ruşi, români, unguri, polonezi şi alte naţionalităţi – ceea ce echivalează cu ruperea Ucrainei în mai multe părţi”, a declarat Nikolai Patruşev pe 16 septembrie, la o întâlnire cu jurnaliştii, subliniind astfel că „America are o bogată experienţă în materie de distrugere a statelor unitare”.
De fapt, Statele Unite ale Americii au generat deja dezmembrarea Ucrainei, inclusiv prin cultivarea ideologiei fasciste, naționaliste și provocând conflicte interetnice pe ruinele ţării. Trădătorii de la Kiev îi ajută în acest sens pe americani atunci când trag cu arme grele contra propriului popor.

http://www.ng.ru – 16 septembrie