Murele, medicamente dulci de toamnă

Studiile arată că murele sunt extrem de bogate în antioxidanţi. Pe lângă faptul că stopează îmbătrânirea, murele previn apariţia unor afecţiuni specifice vârstei a III-a. 150 de grame este doza zilnică recomandată. Persoanele care au un deficit de vitamina C trebuie să consume o cantitate dublă decât cea recomandată. Această supradoză de vitamina C este extrem de favorabilă în afecţiuni cum ar fi astmul sau virozele respiratorii.
„Atunci când sunt proaspete să le folosim, fiindcă undeva am citit că, dacă folosim cinci kilograme de mure în sezon, luăm tot tabelul lui Mendeleev pentru un an de zile. Sporesc foarte bine imunitatea, curăţa foarte bine ficatul şi sângele”, a spus Nadejda Slivciuc Gorceag, fitoterapeut.
Pentru conţinutul mare de antocianine, nutriţioniştii recomandă murele ca un excelent mijloc de prevenire a afecţiunilor degenerative. Un studiu recent arată că persoanele care consumă mure şi alte fructe de culoare neagră de cinci ori pe săptămână au un risc mai mic de a face degenerescenţă maculară. Murele stabilizează glicemia, stimulează pancreasul şi normalizează valorile colesterolului. Murele sunt puţin alergice. Persoanele care suferă de această afecţiune le pot consuma numai fierte. Femeile gravide pot consuma o doză de o sută de grame de mure pe zi.

(jurnaltv.md – 18 septembrie)