Bulgaria este pregătită să facă față cotei europene stabilite pentru refugiaţi

„Există o presiune migratorie puternică, cu situaţii dificile, de aceea sper ca la următoarea reuniune extraordinară de miercuri a Consiliului European să se ia o decizie fermă cu privire la modul de a fi influențată politic sursa problemei din Siria”, a declarat, la Varna, premierul bulgar, Boiko Borisov. Acesta a subliniat că ţara sa este pregătită să facă faţă provocării legate de refugiaţi: „Eu cred că Bulgaria se poate descurca cu 1.200 de persoane, demonstrând solidaritate şi înţelegere. În acelaşi timp, doresc să le mulţumesc autorităţilor din Turcia, pentru că depun eforturi susţinute pentru a-i ţine pe refugiaţi departe de frontiera bulgară. Sper ca astfel de acţiuni să continue. Nu am trimis încă armata la graniţă, am decis că deocamdată nu este necesar. Noi monitorizăm situația și în câteva minute avem posibilitatea de a interveni”, a mai spus Borisov.

www.bnr.bg – 19 septembrie