Se împlinesc 25 de ani de când Delta Dunării a fost declarată Rezervație a Biosferei și sit UNESCO. Mesajul Deltei este mai actual ca oricând ; ICR Paris prezintă extraordinara sa biodiversitate prin forografii, film, dezbateri…
Institutul Cultural Român de la Paris aduce în centrul atenţiei biodiversitatea Deltei Dunării, în cadrul celei de a XIV-a ediţii a
Săptămânii culturilor străine, festival organizat de Forumul Institutelor Străine de la Paris (FICEP). Tematica propusă de ICR Paris se face de asemenea ecoul preocupărilor opiniei publice privind mediul înconjurător îanintea Conferinței părților la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice 2015 (COP21) care va avea loc la Paris la sfârşitul lunii noiembrie 2015.
Evenimentele organizate de ICR Paris debutează pe 22 septembrie cu expoziţia « Delta Dunării şi ‘mica Deltă’ a Bucureştiului » care dezvăluie două paradisuri ale biodiversităţii din România : este vorba despre Delta Dunării, cea mai vastă şi mai bine conservată dintre deltele europene şi despre Parcul Natural Văcăreşti, acest extraordinar paradis natural care s-a impus în centrul unei metropole – în Bucureşti.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991 şi este clasificată ca rezervaţie a biosferei. Acest incredibil regat al apelor găzduieşte peste 300 de specii de păsări, nenumărate specii de peşti, peste 1150 specii de plante.
« Mica Deltă » a Bucureştiului este istoria extraordinară a unui paradis natural care s-a format şi s-a impus singur, în mediul urbanizat al Bucureştiului. Parcul Natural Văcăreşti este o zonă umedă care se întinde pe 190 de hectare, abandonată din 1989 şi cucerită treptat de natura care a transformat-o într-un rezervor al biodiversităţii.
Expoziţia este semnată de Helmut Ignat, director general al Konica Minolta România şi fotograf National Geographic România şi Traveller ; textele lui Cristian Lascu, cel care a colaborat cu Jaques Yves Cousteau cu ocazia expediţiei Echipei Cousteau în bazinul inferior al Dunării şi redactor şef al revistei National Geographic România timp de 12 ani, completează imaginile extraordinare ale Deltei.
Pe 23 septembrie, ICR Paris găzduieşte proiecţia reportajului « Les Trésors du Delta » (Comorile Deltei), realizat pentru France3 Télévision. Proiecţia filmului va fi urmată de o dezbatere despre biodiversitatea Deltei Dunării, expediţia lui Jacques Cousteau în România şi despre prima zonă umedă din mediul urban din România – Parcul Natural Văcăreşti. Dezbaterea îi are ca invitaţi pe Marcella de Oliveira Pinto Silva din partea Echipei Cousteau, pe Dorin-Ion Ilié, unul dintre realizatorii filmului pentru France3 Télévision, Cristian Lascu şi Helmut Ignat.
Reportajul « Comorile Deltei » dezvăluie peisajele paradisiace ale Deltei Dunării, viaţa locuitorilor din Deltă şi relaţia lor specială cu natura de aici. Filmul prezintă de asemenea pe cei care lucrează în Deltă, cei care se ocupă de protejarea acestei rezervaţii a biosferei sau pe aceia care continuă tradiţiile regiunii.