Dr. Marius-Ioan Piso ales Presedinte in cadrul Academiei Internationale de Astronautica (IAA)

Dr. Marius-Ioan Piso, Presedinte si Director Executiv al Agentiei Spatiale Romane (ROSA), a fost ales   presedinte al  sectiunii Stiinte Sociale a Academiei Internationale de Astronautica (IAA) – Sectiunea 4, care cuprinde sefi de agentii spatiale, personalitati in drept spatial, management, diplomatie, economie, istorie si in alte discipline societale legate de spatiu.

Reprezentantul Romaniei a fost ales prin vot secret in cadrul alegerilor care au avut loc recent, aceasta fiind cea mai inalta pozitie ocupata pana in prezent de un roman in acest forum mondial important.  

Dr. Marius-Ioan Piso il urmeaza in functie pe Dr. Peter Jankowitsch, ambasador si fost ministru de externe al Austriei, care a fost ales presedinte al Academiei. Actualul Board isi va prelua mandatul in luna octombrie 2015. Sectiunea 4, Stiinte Sociale are in prezent 198 de Membri plini si 59 de Membri Corespondenti, care contribuie, prin expertiza lor, in domenii diverse. 

Academia Internationala de Astronautica (IAA) este o organizatie internationala infiintata in anul 1960 cu sediul la Paris. Este singura organizatie recunoscuta care reuneste elita activitatilor spatiale si are un numar de 899 de membri permanenti si 277 de membri corespondenti din 84 de tari, cercetatori de elita, conducatori de misiuni spatiale, astronauti si cosmonauti, personalitati in politica spatiala si diplomatie, sefi de agentii spatiale.

Conducerea IAA este asigurata de un comitet de 33 de membri alesi prin vot secret, dintre care un presedinte, patru vicepresedinti si patru presedinti de sectiune. 

Dr. Marius-Ioan Piso, presedintele Agentiei Spatiale Romane din 2005 si directorul executiv al institutiei din 1995, este membru al IAA din anul 2004 si  al bordului de conducere din 2007, fiind  de-a lungul timpului ,membru al comitetelor stiintific si financiar si conducand si un grup de studii.