Pe 12 februarie 1908, Mark Twain afirma: „Cred că tuturor ne place să colecţionăm câte ceva. Eu colecţionez fete – fete între 10 şi 16 ani, frumoase, dulci şi naive, creaturi drăgălaşe pentru care viaţa este încă o bucurie şi pe care încă nu le-a rănit, nu le-a înrăit şi cărora nu le-a adus mai mult de câteva lacrimi.”
Un aspect mai puţin cunoscut despre viaţa scriitorului Mark Twain (pe numele real Samuel Clemens) este că la vârsta senectuţii acesta a avut o îndeletnicire ciudată: „colecţionarea” de fete cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani.
Pentru mulţi poate părea ciudat, dar o explicaţie pentru acest lucru ar putea fi necazurile care se abătuseră asupra lui Clemens spre sfârşitul vieţii: fiica sa Susy murise în 1896, urmată de soţia scriitorului, în 1904 şi de o a doua fiică, în 1909. Clemens a căzut pradă depresiei şi a realizat că la vârsta la care trebuia să fie bunic nu avea nepoţi care să-i ţină companie. Astfel a început să se împrietenească cu fetiţe pe care le considera nepoatele sale.
Acestea erau fiicele unor cupluri din cercul său de cunoscuţi. Le întâlnea cel mai adesea pe vapoarele cu care călătorea din Anglia în Insulele Bermude, aşa cum s-a întâmplat cu Helen Allan, fiica unui consul american în Bermude. Bunica fetei o cunoscuse pe soţia scriitorului pe vremea copilăriei. Clemens povestea despre Helen că avea „o personalitate fermecătoare, o dispoziţie adorabilă şi o înfăţişare captivantă” – însuşiri pe care scriitorului le căuta la fetele din „colecţia” sa.
Mark Twain a dat chiar un nume acestui grup de copii: „Angel Fish” (Peştii-înger) sau „Aquarium Club”, inspirat de frumuseţea peştilor tropicali pe care îi văzuse în insule. Clemens le cumpăra fetelor insigne cu aceşti peşti tropicali. Cel puţin una dintre aceste insigne mai există şi astăzi în Redding, Conneticut, la Biblioteca „Mark Twain”.
Dar ce activităţi putea avea un bărbat la 70 de ani alături de aceste copile? Acelea pe care le are orice bunic. Fetele erau invitate la concerte, la teatru sau la locuinţa sa, unde jucau cărţi, biliard sau citeau împreună. Fetele erau plimbate cu o trăsură trasă de un măgăruş. Ferma lui Clemes fusese numită „Casa inocenţei”. Ţinea legătura cu fetele prin scrisori atunci când nu puteau veni la el, dar avea întotdeauna o cameră pregătită pentru momentele în care „Providenţa permitea unui „peştişor” să-l viziteze. Clemens avea şi o cameră unde postase pe pereţi fotografiie tuturor membrelor clubului .
Poate că povestea începe să vă semene cu cea a megastarului Michael Jackson, dar aceste copile erau însoţite întotdeauna de cineva atunci când veneau în vizită la Mark Twain, îndeosebi de mamele lor.
Deşi lucrurile erau pure şi inocente, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă o celebritate din ziua de astăzi ar face aşa ceva. Pe vremea aceea, povestea nu a făcut însă valuri, deşi Clara, singura fiică a lui Clemens rămasă în viaţă, nu era deloc de acord cu această îndeletnicire, probabil din gelozie. La un moment dat, în timpul unei vizite la moşia tatălui său, Clara l-a obligat să schimbe numele fermei în „Stormfield” şi a interzis servitorilor să-i mai dea scrisorile venite de la fete. (colecţie de scrisori care există şi astăzi adunate în cartea „Mark Twain’s Aquarium: The Samuel Clemens-Angelfish Correspondence”)
Prezenţa însoţitoarelor ar fi trebuit probabil să o liniştească pe fiica scriitorului, dar rândurile pe care acesta le scria unor copile de 10-11 ani i-ar face astăzi pe mulţi să ridice din sprâncene: „Mi-aş dori să călătoresc cu tine către nicăieri şi să nu fac altceva decât să te privesc zi de zi” sau „M-am dus în pat imediat după plecarea ta, pentru că tot soarele a dispărut şi nu mai aveam pentru ce să trăiesc. Cât timp crezi că o mai pot duce aşa?”
Scrisorile ilustrează dragostea şi devoţiunea lui Clemens pentru aceste fete şi bucuria pe care i-o aducea timpul petrecut cu ele, dar părinţii din ziua de astăzi le-ar folosi cu siguranţă ca dovezi în procese civile.
O singură relaţie pare să se desprindă de celelalte din această poveste, cea cu Gertrude Natkin, o tânără de 15 ani pe care o cunoscuse când avea 70 de ani, în 1905. După ce au început să-şi trimită scrisori, fata se pare că s-a îndrăgostit de Clemens şi tonul pe care-l folosea în epistole a luat o nuanţă nedorită. Scriitorul a devenit îngrijorat de acest lucru şi s-a distanţat de fată, pentru că nu dorea să capete o reputaţie proastă sau să o încurajeze. La acea vreme, desigur, a face curte unei fete de 15 ani nu era ceva ieşit din comun, dar Samuel Clemens avea totuşi 70 de primăveri, lucru care ar fi degenerat într-un scandal public.
Samuel Clemens a murit pe 21 aprilie 1910 în urma unui atac de cord. Timp de câţiva ani, vizitele fetelor fuseseră foarte frecvente, dar în ultimul an de viaţă entuziasmu lui pentru acest club a scăzut, afirmând că domnişoarele creşteau mult prea repede şi începeau să vorbească doar despre iubiţii lor. Îşi pierdeau, cu alte cuvinte, inocenţa pe care Clemens o căuta în ochii lor.
Sursa: www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
