O mantie care face obiectele invizibile a devenit realitate

A deveni invizibil cu ajutorul unei mantii este posibil deocamdată doar în filmele SF? Noi cercetări vin să contrazică acest lucru,  un astfel de dispozitiv fiind tot mai aproape de realitate.
O echipă de oameni de ştiinţă din universităţi americane a anunţat joia trecută că a testat cu succes o mantie ultrasubţire confecţionată din piese dreptunghiulare microscopice din aur care ia forma obiectelor, acestea putând deveni nedetectabile de ochiul uman în lumina obişnuită (undele luminoase sunt deviate, nefiind absorbite de suprafaţa mantiei – foto)

Light reflects off the Foto: REUTERS/Xiang Zhang group/Lawrence Berkeley National Laboratory
Foto: REUTERS/Xiang Zhang group/Lawrence Berkeley National Laboratory

Cercetătorii au afirmat că experimentele de până acum au lucrat cu obiecte minuscule, dar tehnologia poate fi îmbunătăţită pentru a funcţiona şi în cazul unor obiecte mai mari, cu aplicabilitate în domeniul militar şi nu numai.
Mantia, cu o grosime de 80 de nanometri, a fost înfăşurată în jurul unui obiect tridimensional cu suprafaţă neregulată.  Aceasta a reuşit să redirecţioneze undele luminoase în aşa fel încât să nu poată fi percepute de ochiul uman.
Perfecţionarea acestei tehnologii ar putea dura între cinci şi zece ani pentru a putea a avea aplicabilitate practică, potrivit profesorului Xiang Zhang de la Universitatea Berkley şi director al Diviziei de Cercetare a Materialelor din cadrul Laboratorului Lawrence Berkeley al Departamentului american al Energiei.
„Nu întrevedem piedici majore, dar mai este nevoie de muncă”, a declarat prof. Zhang, care a publicat studiul în revista Science.
Tehnologia presupune folosirea aşa-numitelor metamateriale,  cu proprietăţi care nu sunt prezente în natură. Suprafeţele lor prezintă caracteristici mult mai mici decât lungimea unei unde luminoase şi reuşesc să redirecţioneze undele de lumină astfel încât obiectul pe care-l acoperă să devină invizibil pentru ochiul uman.

„Faptul că putem face o suprafaţă curbată să apară plată înseamnă că o putem face să pară orice altceva. De asemenea, putem face o suprafaţă plată să apară curbată”, a declarat profesorul Xingjie Ni, specialist în inginerie electrică la Universitatea din Pennsylvania, coordonatorul principal al studiului.
Xingjie Ni spune că tehnologia ar putea fi folosită pentru operaţiuni militare în care vehiculele sau aeronavele sau chiar soldaţii pot deveni „invizibili”.

Există însă şi o arie de aplicabilitate neconvenţională, cum ar fi crearea de măşti faciale pentru ascunderea ridurilor sau acneei sau de obiecte vestimentare pentru mascarea defectelor corporale.

Sursa: Reuters via NewsDaily.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă