Calendarul evenimentelor, 25 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* S.U.A.: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii şi participă la cea de-a 70-a sesiune la nivel înalt a Adunării Generale a ONU (24-29 sep.). În cadrul delegaţiei conduse de preşedintele României, participă şi ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu

 

– Parlament

* Marco Onida, noul Coordonator European al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, efectuează o vizită oficială în România, prilej cu care va susţine o prezentare specială şi va interacţiona cu organizaţiile membre în Asociaţia „Comunităţile Locale Riverane Dunării” (CLDR) – ora 9:30, la sediul Senatului României, sala Avram Iancu. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa coordonatorului naţional SUERD, ambasador Silvia Davidoiu, a membrilor Parlamentului României şi ai Parlamentului European, a reprezentanţilor corpului diplomatic din statele UE sau din alte state membre SUERD, al ministerelor coordonatoare de arii prioritare şi al altor importante instituţii

– Ministere

* Media briefing pe tema stadiului implementării strategiei privind educaţia timpurie şi analiza practicilor promiţătoare în educaţia timpurie din România – ora 10:00, la sediul UNICEF, Bd. Primăverii nr. 48A (clădirea UN House); urmează să participe: subsecretarul de stat în Ministerul Educaţiei Nationale şi Cercetării Ştiinţifice, Liliana Preoteasa şi reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet

* Baloteşti, jud.Ilfov: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, vizitează Instiutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare  pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti, în scopul cunoașterii activității de cercetare-dezvoltare desfășurată în cadrul institutului – ora 12:00, Calea București nr. 1

* Târgu Mureş: Manifestări organizate cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea SMURD România (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare)(25-27 sep.). Din programul zilei:

  • ora 9:00 – deschiderea unei expoziţii de tehnică a SMURD – în Piaţa Teatrului
  • ora 15:00 – conferinţă de presă – la Palatul Prefecturii
  • ora 16:00 – ceremonii militare care cuprind predarea drapelului de luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Mureş şi defilarea forţelor SMURD – în Piaţa Trandafirilor; participă ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa
  • ora 18:30 – gala SMURD 25 de ani – Palatul Culturii

– Apărare, Interne

* Conferința științifică cu tema „Probleme contemporane în ordinea publică și siguranța națională”, organizată de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în calitate de prim partener al proiectului „Securitate prin cunoaștere” – Rețea integrată/educațională de formare, consiliere și orientare a doctoranzilor pentru o carieră în cercetare în domeniile securitate, apărare, ordine publică și siguranță națională – SECNETEDU” – ora 9:30, la Sala de conferințe „Paris Droite”, mezanin, Hotel Novotel, Calea Victoriei nr. 37B,  sector 1

– Partide

* Fundația Hanns Seidel, Institutul de Studii Populare – fundația Partidului Național Liberal, împreună cu Point Public Affairs, organizează, în zilele de 25 şi 26 septembrie, seminarul cu tema „Școala de Politici Publice și Campanii legislative” – ora 13:30, la sediul Institutului de Studii Populare, Str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 1, ap. 3

* Preşedintele PSD sector 5, Cristian Rizea, şi echipa PSD sector 5 inaugurează noul Club al Pensionarilor – ora 17:00, Calea Ferentari, nr. 72; participă fostul preşedinte al României Ion Iliescu, care îşi lansează volumul de amintiri „Destinul unui om de stânga”

* Călăraşi: Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, participă la conferinţa Judeţeană a Organizaţiei PSD Călăraşi – ora 18:00, la Sala de spectacole “Barbu Ştirbei”, din incinta Consiliului Judeţean, Str.1 Decembrie 1918, nr.1

* Oradea: Are loc conferinţa de presă susţinută de deputatul UDMR Cseke Attila – ora 10:00, la sediul UDMR Bihor

* Satu Mare: Are loc alegerea noii conduceri a TSD Satu Mare – ora 17:00

* Sibiu: Are loc conferinţa de presă susţinută de deputaţii PNL Raluca Turcan şi Mircea Cazan – ora 12:00, la sediul PNL din municipiu

– Culte, Biserică

* Botoşani: În perioada 25 – 27 septembrie, în Arhiepiscopia Iaşilor, vor avea loc mai multe evenimente religioase. Seria acestora va începe astăzi, la Botoșani, cu întâlnirea „Tânărul Botoșănean”, care va avea tema „Tinerii de altădată – modele pentru tinerii de azi: Părintele Paisie Olaru și Părintele Cleopa Ilie”. La eveniment sunt așteptați peste 400 de tineri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Tinerii vor participa pe parcursul a trei zile la activităţi religioase, culturale, de cunoaştere și de recreere în cadrul acestei întâlniri organizate de Asociația Tinerilor Ortodocși Români – Filiala Botoșani, în colaborare cu Protopopiatul Botoșani

– Diplomaţie

* Târgu Mureş: Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, se întâlneşte cu primarul municipiului, Dorin Florea – ora 10:00, la sediul Primăriei

– Administraţie

* Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone inaugurează cea de-a VII-a ediţie a Târgului de Toamnă din Sectorul 4, ce se desfăşoară sub genericul „Zilele recoltei”, în perioada 25 septembrie – 4 octombrie – ora 12:00, în Parcul Lumea Copiilor

* Drobeta-Turnu Severin: Primăria municipiului organizează „Toamna severineană” (25-27 sep.) – ora 15:00

* Sibiu: Primarul interimar al municipiului, Astrid Fodor, participă la deschiderea proiectului „Sibiu 825 – Infinite Love”, conceput în contextul sărbătorii oraşului de anul viitor, când se vor împlini 825 de ani de atestare documentară a Sibiului – ora 10:00, la jumătatea scărilor care coboară dinspre Casa Calfelor-Piaţa Huet spre Str.Turnului, în faţa „Kleines Cafe”

– Justiţie

* Conferinţa naţională „Executarea silită de la teorie la practică”, organizată de Revista Română de Executare Silită şi Editura Universul Juridic, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfectionarea Avocaţilor şi Baroul Bucureşti – ora 9:00, în Sala „Roma” din cadrul Complexului Crystal Palace Ballroom, Calea Rahovei nr. 198A

– Social

* Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București va organiza o nouă ediție a „Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți” – ora 9:00, la  Palatul Național al Copiilor, Bd. Tineretului nr. 8-10

* Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi – ora 9:00, la Colegiul Economic Viilor

* Bistriţa-Năsăud: Are loc bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – ora 10:00, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud

* Braşov: Fundaţia Multimedia pentru democraţie locală şi Operations Research organizează seminarul „Egalitatea de gen şi nediscriminarea la locul de muncă”, organizat în cadrul proiectului „Femei active pe piaţa muncii” – ora 15:30, la Hotel Ambient

* Drobeta-Turnu Severin: Asociaţia Filantropia Severin a Episcopiei Severinului şi Strehaiei organizează „Târgul de economie socială” – ora 12:00

* Târgovişte: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa organizeză Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – ora 10:00, în incinta Clubului Studenţilor din localitate

* Târgu Jiu: Are loc bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – ora 10:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu

* Tulcea: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi – ora 10:00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor, Piaţa Independenţei nr. 1

– Economic

* ATC Training organizează conferinţa naţională cu tema “Achiziţiile Publice în Contextul Noilor Reglementări Europene” – la Athenee Palace Hilton, sala “Le Diplomate”. Invitat: preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Bogdan Paul Dobrin

* Ambasada Franţei în România, Camera de Comerţ şi Industrie Franceză în România, Institutul Francez din România şi Business France organizează cea de-a II-a ediţie a Sărbătorii Gastronomiei (24-28 sep.). Astăzi are loc o conferinţă de presă prilejuită de Festivalul Vinurilor – ora 14:30, la Carrefour Băneasa ; participă ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul

* Târgul Naţional Imobiliar va avea loc între 25 şi 27 septembrie la Palatul Parlamentului, Sala „Unirea” – ora 10:00. Evenimentul este creat şi organizat de BDOBC Business Center

* Eveniment organizat de Automobile Bavaria – ora 10:30, Şos. Bucureşti-Ploieşti 53A

* Constanţa: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa în colaborare cu Ambasada Lituaniei organizează Forumul de afaceri România-Lituania – ora 13:30, în Sala de conferinţe a CCINA

– Mediu

* Profesorul doctor Gilles Boeuf, biolog şi oceanograf, consilier ştiinţific pentru biodiversitate, mediu înconjurător şi climat al ministrului francez al ecologiei, dezvoltării durabile şi energiei, Segolene Royal, consilier al preşedintelui director-general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Paris şi profesor la College de France, efectuează o vizită în România, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie. Această vizită are loc în cadrul ciclului de conferinţe ale College de France în România şi este organizată de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România. Profesorul Gilles Boeuf va susţine mai multe conferinţe pe tema biodiversităţii şi climei şi va vizita, de asemenea, rezervaţia biosferei Delta Dunării

 

– Medicină, Sănătate

* Asociaţia „Centrul Român de Iniţiative” în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti şi Dental Profile 2000 SRL organizează conferinţa de încheiere a proiectului „PRESIDENT – PRactică Europeană pentru Studenţii în medicină DENTară” – ora 9:30, la Hotel Athenee Palace Hilton

* Iaşi:  Dezbatere organizată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România în cadrul campaniei „Pacient de Romania – 6% din PIB pentru Sanatate!” – ora 12:00, Sala de conferinţe a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din municipiu

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară (16 – 27 sep.) are loc etapa locală (Bucureşti şi judeţul Ilfov) a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, adresat liceenilor – ora 14:00, în incinta târgului, Parcul Cişmigiu

* Noaptea Cercetătorilor 2015, ediţia a X-a, eveniment care va avea loc la Bucureşti şi în alte aproximativ 300 de oraşe din 24 de ţări europene, cu scopul de a populariza ştiinţa şi învăţarea distractivă. Centrele oraşelor Alba Iulia, Arad, Bârlad, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu, Timişoara, Tulcea şi Bârlad vor găzdui experimente inedite, prezentări ştiinţifice, activităţi educative pentru copii, concursuri. În Bucureşti, cercetători din diferite domenii, ingineri, exploratori şi inventatori îi aşteaptă pe pasionaţii de ştiinţă la AFI Palace Cotroceni, de la ora 16:00 şi în Piaţa Universităţii, zona Statui, începând cu ora 17:00

– Istorie

* În zilele de 25 şi 26 septembrie, are loc, în premieră la Bucureşti, prima ediţie a Festivalului medieval Curtea Domnească – la Muzeul Curtea Veche. Astăzi, de la ora 17:00, are loc o conferinţă despre luptele şi portul militar în perioada medievală – Trabanţii Negrii – şi cum s-a ajuns la HEMA (Histrorical European Martial Arts), susţinută de reprezentanţi ai Asociaţiei Societas Milites Getae

– Cultură

* Conferinţă de presă organizată de Administraţia Fondului Cultural Naţional cu prilejul lansării unei noi sesiuni de finanţare ce vizează proiecte programate să se desfăşoare în anul 2016 începând cu luna ianuarie – ora 11:00, la sediul AFCN, Str. Barbu Delavrancea nr.57, et. 1, intrarea prin curte

* Vernisajul expoziţiei document „Începuturile fotografiei la București. Maeștrii și imagini din secolul al XIX-lea” (25 sep. – 7 dec.) – ora 13:00, la Palatul Suțu. Proiectul își propune să prezinte operele maeștrilor fotografi, care au lucrat în București începând cu anii 1853-1856. Pentru acest an, expoziția face referință la maeștrii fotografi prezenți în București, în perioada 1850-1900. Proiectul expozițional valorifică patrimoniul arhivei fotografice a Muzeului Municipiului București, multe dintre piesele colecției foto fiind aduse pentru prima oară în fața publicului

* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea compozitorului Bartók Béla (26 sep.), „Maratonul Bartók” – ora 16:00, la sediul din Str. Gina Patrichi nr. 8

* Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și Centrul de cursuri pentru părinți „Parentime” organizează, în perioada 25 septembrie – 4 octombrie, cea de-a III-a ediție a „Bucharest Science Festival”. Evenimentul cuprinde expoziții, conferințe și dezbateri, experimente și demonstrații, proiecții de documentare. Din programul zilei:

  • La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, are loc Salonul Național de Modelism Militar, în cadrul căruia vor fi prezentate machete de avioane, feroviare, de nave spațiale, blindate, vehicule, nave, figurine, diorame de război sau medievale și chiar scene de fantezie
  • Vernisajele expoziției de fotografie „Fata A/FataB”, precum și a expozițiilor „Energie pentru o lume durabilă” și „Radiografia unei Lumi Dispărute” – la AFI Palace Cotroceni
  • La Muzeul Național de Istorie a României, are loc expoziția de fotografie „Fenomene climatice extreme în istoria Romaniei” și „Noaptea Cercetătorilor”
  • Conferinţa „Mais où sont les neiges d’antan ? Histoire de l’hiver dans l’art et la culture européenne”/„Unde sunt zăpezile de altădată? Istoria iernii în arta şi cultura europeană” susţinută de profesorul elveţian, Francois Walter – ora 17:00, la Muzeul Naţional de Artă al României, în Foaierul Galeriei de Artă Europeană

* Bibliotecile din Bucureşti îşi deschid porţile în cadrul ediţiei din acest an a „Nocturnei bibliotecilor”, având ca temă „Citadela culturală”, în nopţile dinspre 25 spre 26 septembrie şi respectiv 26 spre 27 septembrie – ora 18:00. Iniţiat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), proiectul Nocturna Bibliotecilor va fi derulat, în acest an, simultan în biblioteci din ţară şi din Republica Moldova. Partener media: Radio România Cultural

* De la ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, are loc lansarea cărții „Cine mi-a ucis fiul?”, de Ștefan Frumușanu. La evenimentul moderat de Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, sunt invitați, alături de autor, Ana Blandiana, Tatiana Niculescu Bran și Laurențiu Mihu

* De la ora 19:00, jazz-ul ocupă sala ICR din Aleea Alexandru nr. 38, unde Sorin Zlat Trio va marca, printr-un concert, apariția unui nou album al formației – „Endurance” (A&A Records, 2015). În cadrul evenimentului, organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Fundaţia Muzza, va avea loc, de asemenea, lansarea volumelor „Teme de jazz – compozitori români” (Editura Grafoart) și „Jazz cocktail” (Editura Tracus Arte) ale muzicologului Alexandru Şipa

* Asociaţia Română de Artă Contemporană (A.R.A.C.) organizează, începând cu ora 17:30, o întâlnire de tip open-studio cu artistul Kazimieras Sližys, care se va continua, de la ora 19:30, cu deschiderea expoziţiei sale, desen academic – Str. Plantelor nr. 58. Expoziţia este rezultatul colaborării dintre Kazimieras Sližys şi Anca Verona Mihuleţ şi este deschisă între 26 septembrie – 15 noiembrie

* Trupa de dans irlandez, Irish Way prezintă spectacolul „Saint Patrick and Friends” – ora 19:30, la Sala Dalles

* De la ora 20:00, în sala Grand Colosseum a Palatului Bragadiru (Calea Rahovei nr. 147-153), are loc concertul extraordinar care lansează în premieră în România primul album semnat de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica pentru casa Universal Music România: “A journey into classical”

* Ajuns la cea de-a V-a ediție, Festivalul Filmului Evreiesc București (BJFF) revine în această toamnă, la Cinema Studio și în spații alternative, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie. Ediția de anul acesta cuprinde circa 65 de filme documentare și de ficțiune, lungmetraje și scurtmetraje, multipremiate la festivaluri internaționale, majoritatea în premieră în România. Festivalul Filmului Evreiesc București este organizat de Fundația Culturală Art-Promo, în parteneriat cu Teatrul de Comedie și NOI Media Print şi cu sprijinul Guvernului României – Departamentul pentru Relații Interetnice, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România, Federației Comunităților Evreiești din România, Ambasadei Statului Israel, Ambasadei Canadei, World Likud Romania și Fundației „Henry Mălineanu”

* Prima ediţie a Festivalului Teen-Fest va fi organizat de Teatrul Excelsior în perioada 25 septembrie – 2 octombrie. Spectacolele de teatru şi evenimentele adiacente se vor desfăşura la Teatrul Excelsior – Sala Mare şi Sala Studio, la Teatrul Bulandra – Sala „Toma Caragiu”, la Un Teatru, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Mică şi la Teatrul Foarte Mic

* Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, “Autoportretul unei fete cuminți” va avea premiera astăzi în cinematografele din România. Premiere de gală în prezența echipei vor fi programate la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (vineri, 25 septembrie), Cinema Arta din Târgu-Mureș (sâmbătă, 26 septembrie), Librăria Habitus din Sibiu (duminică, 27 septembrie) și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe (luni, 28 septembrie)

* Bistriţa: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie, se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2.  Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc la Sinagoga din localitate, începând cu ora 19:00

* Craiova: “Maria Tănase Simfonic” este un nou concept al Filarmonicii „Oltenia”, prin care se doreşte îmbinarea folclorului muzical de calitate cu muzica simfonică specifică nouă – ora 21:00, la Sala Polivalentă. Vor susţine concert Loredana Groza şi Alexander Bălănescu împreună cu cvartetul său Bălănescu Quartet

* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Relaţii româno-franceze în Primul Război Mondial (1914-1918)”, rod al colaborării dintre Muzeul Naţional Brukenthal, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – ora 13:00, la  Palatul Brukenthal, Sala de Expoziţii Temporare. Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 septembrie – 25 octombrie

* Austria: În cadrul celei de-a noua ediţii a festivalului Vienna Design Week, Institutul Cultural Român prezintă două concepte expoziţionale inspirate de meşteşugurile din Delta Dunării: Plug to Nature şi Deltacraft design + meşteşug – ora 10:00, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena (25 sep. – 4 oct.)

* Budapesta: Ziua Europeană a Limbilor (26 sep.) va fi sărbătorită de Institutul Cultural Român Budapesta, parte a Clusterului EUNIC Ungaria, alături de alte institute culturale ale ţărilor membre EUNIC, ambasade acreditate la Budapesta, precum şi ONG-uri partenere ale Clusterului, reprezentând peste 20 de instituţii. Institutul Cultural Român Budapesta va participa la acest eveniment cu un stand unde se vor desfăşura activităţi de iniţiere în limba română, şi conversaţii cu vorbitori nativi

* Spania: Insitutul Cultural Român de la Madrid organizează, în zilele de 25 și 26 septembrie, o serie de activități culturale menite să celebreze limba și cultura română cu ocazia Zilei Europene a Limbilor. Anamaria Iuga, etnolog la Muzeul Țăranului Român, va conduce ateliere de creație de „zgardane maramureșene”, la sfârșitul cărora participanții vor pleca cu podoaba făcută de ei înșiși. De asemenea, vor putea descoperi motivele tradiționale de pe portul și podoabele maramureșene prin intermediul unei expoziții de fotografie documentară realizată de Anamaria Iuga în satele Surdești și Dragomirești

* SUA: Filmul “Comoara”, de Corneliu Porumboiu, va fi proiectat în selecţia New York Film Festival, care se desfăşoară între 25 septembrie şi 11 octombrie, în metropola americană

* SUA: Cântăreaţa de muzică uşoară, Angela Similea susţine un spectacol pentru diaspora din SUA, alături de prietenul şi colaboratorul ei, compozitorul şi interpretul Ovidiu Komornyik, de la ora locală 20:00, la Lassiter Concert Hall, la invitaţia unei fundaţii a românilor stabiliţi peste Ocean

– Sport

* Arenele BNR vor găzdui în această toamnă turneul anual de fotbal interparlamentar, la care sunt invitați parlamentari din opt țări europene, inclusiv echipa de deputați și senatori a țării noastre, finala urmând să se joace pe Arena Națională. La competiție, care va avea loc în perioada 25 – 27 septembrie, participă echipele de fotbal ale parlamentelor din Italia, Croația, Ungaria, Moldova, Slovacia, Polonia și Turcia

* În perioada 25 – 27 septembrie, se desfăşoară Campionatul Naţional de Gimnastică – la Sala Polivalentă din Bucureşti. Vor avea loc întreceri feminine și masculine ale Campionatului Național Individual Open și al Campionatului Național al Reprezentativelor de Club

* Se dispută întâlnirea Steaua Bucureşti – AMEFA Arad, în etapa a 2-a a Superligii Naţionale de polo pe apă – ora 19:00, la Bazin Steaua

* În Cupa României la baschet masculin se dispută un meci din manşa a doua a turului I: CSA Steaua CSM Eximbank – SCM U Craiova – ora 19:30

* Au loc primele meciuri în etapa a 12-a a Ligii I de fotbal:

  • ACS Poli Timişoara – CSMS Iaşi – ora 18:30, Stadion ‘Dan Păltinişanu’ – Timişoara
  • ASA Târgu Mureş – CFR 1907 Cluj – ora 21:00 – Stadion ‘Trans-Sil’ – Tg. Mureş

* Liga Naţională de handbal masculin programează un meci din etapa a 7-a: AHC Dunărea Călăraşi – CSM Bucureşti – ora 17:45

* Craiova: Clubul de fotbal CS Universitatea Craiova organizează o conferinţă de presă – ora 13:00, la sala de conferinţă de la Sala Polivalentă

* Sibiu: În perioada 25 – 27 septembrie, are loc cea de-a V-a ediție a Transylvanian Grand Prix, una dintre cele mai importante competiții din lumea dansului sportiv, atât la nivel național cât și la nivel mondial. Evenimentul este organizat de Fantasy Dance împreună cu echipa Dance Academy

* Timişoara: Se dispută un meci din semifinalele Cupei României la rugby: Timişoara Saracens RCM-UVT – CSM Olimpia Bucureşti – ora 16:30, Stadion Gheorghe Răşcanu

* Ekaterinburg, Rusia: Au loc Campionatele Europene de tenis de masă (25 sep. – 4 oct.)

– Diverse

* Bistriţa: Are loc prima ediţie Critical Mass – ora 18:00, în Piaţa Mihai Eminescu. Scopul evenimentelor Critical Mass este de a promova bicicleta ca mijloc de transport, de a determina autorităţile să accelereze implementarea infrastructurii necesare, dincolo de declaraţii şi promisiuni, şi totodată de a arăta tuturor locuitorilor oraşului avantajele bicicletei în faţa autoturismului personal

* Sibiu: De la ora 11:00, se va redeschide Mustăria Tradiţională la Cârciuma din Bătrâni a Muzeului în aer liber din Dumbravă Sibiului. Scopul evenimentului este conservarea obiceiului cultivatorilor de viţă de vie, un obicei cu tradiţie în România

– S-a întâmplat într-o zi de 25 septembrie

* În urmă cu 619 ani, adică în 1396, a avut loc Bătălia de la Nicopole (azi oraş în nordul Bulgariei); armatele coaliţiei antiotomane conduse de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, au fost înfrânte de oastea turcă condusă de sultanul Baiazid I (supranumit Trăsnetul); la această luptă a participat alături de cruciaţi şi un corp de oaste din Ţara Românească, condus de Mircea cel Bătrân.    Unele surse consideră că bătălia ar fi fost purtată la data de 28 septembrie

* Într-o zi de 25 septembrie, acum 143 de ani, era inaugurată Gara de Nord din Bucureşti, piatra de temelie fiind pusă pe 10 septembrie 1868, în prezența domnitorului Carol I. Tot în această zi, s-a deschis circulația feroviară pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Planul de construcţie a apărţinut Consiliului Tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice sub directivele lui Dumitru Ghica. Datorită aşezării sale foarte aproape de ieşirea spre oraşul Târgovişte, Gara de Nord s-a numit, la momentul inaugurării, „Gara Târgoviştii”. Numele actual, cel de Gara de Nord, i-a fost atribuit abia în anul 1888 şi nu a fost construită pentru a deveni principala gară a Bucureștiului. Însă, cu trecerea anilor devine cel mai important nod feroviar atât al Bucureştilor, cât și al României. Construită între anii 1868-1972, clădirea în forma literei U, este formată din două corpuri paralele legate de un al treilea corp dispus perpendicular

* Acum 23 de ani, a fost inaugurat oficial Canalul Rin-Main-Dunăre, la Freystadt (în apropiere de Nürnberg, Germania), după 70 de ani de studii, proiectare şi construcţie. Canalul este o parte componentă importantă a căii fluviale (de 3.500 km) care străbate Europa pe direcţia NV-SE şi care leagă oraşul Rotterdam, situat la Marea Nordului, de oraşul Constanţa, de la Marea Neagră, şi 15 ţări din centrul şi sud-estul Europei. Prin folosirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa se reducea practic la jumătate

* În urmă cu 9 ani, mai exact în anul 2006, s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 25 – 29 septembrie, cea de-a XI-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei. Este primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de şefi de stat şi de guvern, 25 miniştri ai afacerilor externe, 11 miniştri ai Culturii şi Francofoniei – şi primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală şi de Sud-Est

Aniversări – Comemorări

– 1848, 25.IX/7.X: Apare Decretul special privind trimiterea în exil a majorităţii conducătorilor Revoluţiei din Ţara Românească

– 1857: S-a născut juristul George Plopu, unul dintre cei mai buni specialişti români în drept urbarial şi composesoral; după 1918 a contribuit mult la reorganizarea justiţiei din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1940)

– 1875: S-a născut Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România, medic ginecolog şi profesor; medic militar în timpul Primului Război Mondial, cu merite deosebite în salvarea şi îngrijirea multor răniţi; soţia anatomistului şi antropologului Francisc I. Rainer, întemeietorul Institutului de Antropologie din România (m. 1950) – 140 de ani

– 1880: S-a născut geologul Gheorghe Macovei; a elaborat studii fundamentale privind formarea zăcămintelor de petrol din România; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1969) – 135 de ani

– 1881: S-a născut poetul Panait Cerna (m. 1913)

– 1900: S-a născut (la Grenoble, Franţa) Henri Jacquier, lingvist şi istoric literar de origine franceză, stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare (1923); erudit de formaţie enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică şi istorie literară, aducând contribuţii valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate şi teoriei traducerii (m. 1980, la Cluj-Napoca) – 115 ani

– 1913: S-a născut Maria Tănase, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică populară românească (m. 1963)

– 1913: S-a născut pianista Maria Fotino (m. 1996). NOTĂ: Unele surse (http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea112.htm)  dau ca an al naşterii 1912

– 1914: S-a născut Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus), prozator şi eseist; fratele scriitorului Marius Mircu şi al matematicianului Solomon Marcus (m. 2007)

– 1920: S-a născut Dimitrie Vatamaniuc, critic şi istoric literar, eminescolog; membru de onoare al Academiei Române din 2001- 95 de ani

– 1930: S-a născut Pop Simion, scriitor, jurnalist (reporter la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1955 şi 1958) şi diplomat (ambasador al României în Ungaria în perioada 1990-1992) (m. 2008) – 85 de ani

– 1936: S-a născut interpreta de muzică de muzică populară şi romanţe Ileana Sărăroiu (m. 1979)

– 1938: S-a născut Nicolae Mărgineanu, regizor de film, scenarist şi producător de film

– 1943: A murit Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (n. 1884)

– 1944: S-a născut Dorin Liviu Zaharia, cântăreţ, compozitor şi textier; pornind de la numele de scenă al cântăreţului american de rock and roll Chubby Checker, Zaharia era poreclit de colegi şi cunoscuţi Chubby Zaharia (scris câteodată şi Ciabi) (m. 1987)

– 1948: S-a născut Vasile Şirli, compozitor de muzică de teatru şi film şi producător de spectacole muzicale; stabilit (din 1986) la Paris; de la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea este director muzical la Disneyland Paris

– 1954: Comunicat sovieto-român privind predarea de către URSS Guvernului României a cotei sovietice de participaţie în societăţile mixte (sovromurile), care-şi încheiau, astfel, oficial existenţa (sovromurile au reprezentat o formă de spoliere economică a României între anii 1945 şi 1954)

– 1983: A murit Ion Th. Ilea, poet şi prozator (n. 1908)

– 1987: S-a născut jucătoarea de tenis Monica Niculescu

– 2003: A murit pictoriţa Lidia Nancuischi (n. 1918)

– 2007: A murit cântăreaţa de muzică populară Elena Roizen (n. 1945)

– 2008: A murit compozitorul Horaţiu Rădulescu (n. 1942)

EVENIMENTE EXTERNE

– Washington: Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îl va primi pe omologul său chinez, Xi Jinping, la Casa Albă

– New York: Vizita preşedintelui sud-coreean, Park Geun-hye, în cadrul căreia va participa la Adunarea Generală a ONU şi la summitul ONU pentru dezvoltare sustenabilă, şi va avea o întrevedere cu secretarul general al organizaţiei, Ban Ki-moon (25 – 28 sep.)

– Bournemouth, Marea Britanie: Conferința de toamnă a Partidului Verzilor

– New York: Summit de combatere a sărăciei în cadrul Adunării Generale a ONU (25 – 27 sep.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Mediului Marin”, instituită de ONU şi Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO), este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere. Data de marcare a evenimentului variază în funcţie de an şi ţară, dar de fiecare dată are loc în ultima săptămână a lunii septembrie. Bazele Organizaţiei Internaţionale Maritime au fost puse în anul 1948, în cadrul unei conferinţe internaţionale desfăşurate la Geneva, iar numele iniţial al organizaţiei a fost Organizaţia Maritimă Consultativă Interguvernamentală, pentru ca, în 1982, sa devină IMO. Convenţia care a consfinţit înfiinţarea organizaţiei a intrat în vigoare în 1958. IMO are 166 de state membre, printre care şi România, care face parte din organizaţie din 1965 şi desfăşoară relaţii de cooperare cu 36 de organizaţii interguvernamentale. IMO este organismul principal al Naţiunilor Unite responsabil cu îmbunătăţirea măsurilor de securitate maritimă şi cu reducerea gradului de poluare ca urmare a traficului maritim

– 1599: S-a născut sculptorul şi arhitectul italian Francesco Borromini; iniţial asistent al lui Bernini, Borromini a devenit unul dintre cei mai originali sculptori ai barocului (m. 1667)

– 1613: S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică; i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a Colonadei Luvrului (m. 1688)

– 1644: S-a născut astronomul danez Ole Rømer, cunoscut prin măsurarea cantitativă pentru prima dată a vitezei luminii (m. 1710)

– 1683: La această dată a fost botezat Jean-Philippe Rameau, compozitor şi muzicolog francez (m. 1764)

– 1729: S-a născut Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (m. 1812)

– 1849: A murit Johann Strauss-tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac; faimos pentru valsurile sale (n. 1804)

– 1866: S-a născut biologul american Thomas Hunt Morgan; după naturalistul austriac Gregor Johann Mendel, poate fi considerat ca fondator al geneticii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1933 (m. 1945)

– 1881: S-a născut Lu Xun sau Lu Hsün, scriitor, critic şi teoretician literar, personalitate proeminentă a literaturii chineze a secolului al XX-lea (m. 1936)

– 1897: S-a născut scriitorul american William Faulkner, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul al XX-lea; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949 (m. 1962)

– 1906: S-a născut compozitorul, pianistul și profesorul rus Dmitri Şostakovici (m. 1975)

– 1908: S-a născut Eugen Suchoň, unul dintre cei mai importanţi compozitori slovaci ai secolului al XX-lea (m. 1993)

– 1920: S-a născut actorul, scenaristul şi regizorul rus de film Serghei Bondarciuk (m. 1994) – 95 de ani

– 1926: Semnarea, la Geneva, a Convenţiei internaţionale privind sclavia, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor (a intrat în vigoare la 9.III.1927; România a ratificat-o în anul 1931)

– 1927: S-a născut Sir Colin Davis, dirijor englez (m. 2013)

– 1933: A murit Paul Ehrenfest, fizician şi matematician austriac, devenit ulterior cetăţean olandez; a adus contribuţii majore în mecanica statistică şi mecanica cuantică, inclusiv teoria tranziţiilor de fază şi teorema Ehrenfest (n. 1880)

– 1944: S-a născut actorul şi producătorul american de film Michael Douglas (pe numele său adevărat Michael Danielovitch). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca dată a naşterii 22.IX.1944

– 1952: S-a născut actorul, regizorul, producătorul, scenaristul american de film Christopher Reeve (a dat viaţă personajului Superman) (m. 2004)

– 1961: S-a născut Heather Locklear, actriță și model american

– 1968: S-a născut cântăreţul şi actorul american Will Smith

– 1969: A murit fizicianul elveţian Paul Scherrer; a avut o influenţă decisivă în dezvoltarea cercetărilor legate de fisiune şi tehnologie nucleară; membru de onoare străin al Academiei Române din 1947 (n. 1890)

– 1969: S-a născut actriţa britanică de film Catherine Zeta-Jones

– 1970: A murit scriitorul german Erich Maria Remarque; unul dintre cei mai populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea (n. 1898) – 45 de ani

– 1987: A murit actriţa americană de film Mary Astor (n. 1906)

– 1994: A murit sociologul britanic Mark Alexander Abrams (n. 1906)

– 1997: A murit compozitorul francez Jean Françaix (n. 1912)

– 2003: A murit Franco Modigliani, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1985 (n. 1918)

– 2009: A murit pianista spaniolă Alicia de Larrocha, considerată a fi una dintre cele mai mari pianiste din generaţia ei (n. 1923)

– 2012: A murit cântăreţul american Andy Williams (n. 1927)