„Este nevoie şi de o lege specifică pentru moaşe”, afirmă preşedinta Asociaţiei Moaşelor Independente, Melania Tudose

Sute de moaşe din România nu pot fi încadrate eficient în sistemul de sănătate, din cauza lipsei legislaţiei care să le reglementeze statutul. În condiţiile în care ţara noastră are cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din UE şi se află pe locul al II-lea între statele comunitare în ceea ce priveşte mortalitatea maternă, preşedinta Asociaţiei Moaşelor Independente, Melania Tudose, atrage atenţia că rolul acestora în societate trebuie reconsiderat de autorităţi.
Melania Tudose: Acum există o lege care ne coordonează, dar ne coordonează împreună cu asistenţii medicali. Problema este că trebuie să se facă o diferenţiere între cei doi specialişti, pentru că moaşa nu este compatibilă cu toate acţiunile pe care le face asistentul medical. Le cunoaşte, dar formarea moaşei este diferită şi, deci, este nevoie şi de o lege specifică pentru moaşe. Moaşa, primordial, se ocupă de omul sănătos. Asistentul medical se ocupă de omul bolnav. /Prin urmare/, este diferită. Deci, atitudinea moaşei este holistică, moaşa ştie să acţioneze medical în situaţiile de urgenţă, dar ochiul tău vigilent, format, de moaşă va vedea orice se abate de la parametrii normali şi atunci anunţă specialistul, care este de obicei obstetricianul.
Realizator: Conform unui sondaj realizat la nivel european, Marea Britanie dispune de aproximativ 36.000 de moaşe, Franţa are 20.000, iar Suedia aproape 8.000, precizează redactorul nostru Marilena Frâncu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -25 septembrie