Bulgaria este gata să sprijine Republica Moldova pe drumul ei spre UE

Bulgaria sprijină perspectiva europeană a Republicii Moldova şi a fost una dintre primele state membre ale UE care a ratificat Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE, a declarat preşedintele Rosen Plevneliev la întâlnirea avută la New York cu primul ministru Valeriu Streleţ. Şeful statului bulgar a indicat că Bulgaria  este gata să acorde orice fel de ajutor Republicii Moldova pe calea ei spre UE, inclusiv prin împărtăşirea de experienţă şi expertiză, precum şi prin sprijinirea reformelor înfăptuite, a comunicat centrul de presă al preşedinţiei bulgare. Plevneliev a spus că prezenţa în Republica Moldova a unei comunităţi bulgare de 65.000 de persoane formează o legătură naturală între cele două state şi şi-a exprimat încrederea că situaţia social-economică a comunităţii bulgare va continua să se îmbunătăţească în cadrul unei Moldove unice şi independente. Preşedintele bulgar a exprimat dorinţa Bulgariei ca reforma administrativă în Republica Moldova să nu afecteze Raionul Taraclia (n.r.- în care locuieşte mare parte dintre bulgarii moldo-basarabeni) care este conturat ca centru istoric al minorităţii bulgare în Republica Moldova şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că guvernul de la Chişinău a creat condiţiile necesare pentru păstrarea limbii şi a identităţii culturale a bulgarilor moldo-basarabeni, limba bulgară predându-se în prezent în  29 de şcoli din Republica Moldova şi în Universitatea de Stat Taraclia. Valeriu Streleţ a mulţumit pentru sprijinul puternic al Bulgariei pentru procesul de reforme şi al căii europene a ţării, Republica Moldova privind Bulgaria drept un model de integrare în structurile euroatlantice. Totodată Streleţ a spus că în ultimii cinci ani PIB-ul Republicii Moldova a crescut de două ori, se realizează importante proiecte de infrastructură şi reforme, comerţul Republicii Moldova cu UE reprezentând 64% din comerţul exterior al Chişinăului, iar interesele comunităţii bulgare din Taraclia vor fi avute în vedere în spiritul bunelor relaii dintre cele două state.

www.24chasa.bg – 29 septembrie