Revista presei internaţionale – 29 septembrie 2015

Adunarea Generală a ONU, de la New York, este în centrul atenţiei presei internaţionale. Preşedintele american Barack Obama a îndemnat liderii lumii să colaboreze pentru a evita conflictele globale şi a subliniat însemnătatea spiritului diplomaţiei, scrie revista Time. “Ne putem atenua diferenţele şi putem alege cooperarea, în locul conflictului”, a afirmat Obama, completează Time. SUA doresc să colaboreze atât cu Rusia, cât şi şi cu Iranul, în vederea obţinerii unei tranziţii controlate în criza siriană, notează Stars and Stripes. Întâlnirea Obama – Putin, de la New York, după doi ani, generează de asemenea ample comentarii, pe agendă figurând criza din Siria şi rolul Rusiei în regiune, pe fondul dinamicii complexe din Orientul Mijlociu, scrie The Wall Street Journal. Barack Obama şi Vladimir Putin s-au confruntat asupra crizei siriene, acuzându-se reciproc de alimentarea tensiunilor şi afisându-şi dezacordurile cu privire la rolul lui Bashar al-Assad, scrie Le Monde. Pentru liderul american, Assad este un „tiran”, în timp ce pentru omologul său rus, Assad reprezintă un guvernem legitim, cu care a refuza cooperarea ar fi o „enormă eroare”. Obama nu are altă alegere decât să conlucreze cu Putin, dacă doreşte să se soluţioneze impasul sirian, crede The New York Times.

Într-un moment în care relaţiile dintre Washington şi Moscova sunt la cel prost nivel după sfârşitul Războiului Rece, întâlnitrea celor doi lideri aduce o rară şansă de apropiere, opinează Newsweek. În ultimele săptămâni, explică The Moscow Times, Putin a invitat la formarea unei noi coaliţii împotriva grupării Stat Islamic. Acest demers ar permite Rusiei să îşi asume un rol de lider pe scena mondială, notează The Moscow Times. Atacurile din Siria sunt, totodată, în centrul discuţiilor la ONU. SUA şi Franţa şi-au reafirmat voinţa privind găsirea unei soluţii la criza siriană, fără ajutorul regimului, scrie Le Monde.

În estul Siriei, şase avioane de vânătoare franceze au distrus o tabără de antrenament, după ce Parisul anunţase lansarea atacurilor împotriva Statului Islamic, completează ziarul francez.
Şi Europa e măcinată de crize simultane, cea mai recentă fiind cea a refugiaţilor, atenţionează Financial Times. Peste 15.000 de persoane au manifestat recent, la Bruxelles, în favoarea primirii migranţilor, anunţă Le Figaro. Însă preşedintele german Joachim Gauck, deşi salută sosirea refugiaţilor, a avertizat asupra limitelor ţării sale privind numărul acestora, notează The Local. Statele membre ale UE vor putea utiliza unele fonduri europene mai flexibil, pentru o mai bună gestionare a crizei refugiaţilor, a anunţat comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, citată de Euractiv, subliniind că peste 20 de miliarde de euro sunt deja disponibile pentru programe de integrare socială, pentru perioada 2014 – 2020. Potrivit unor calcule realizate de revista Challenges, actualul val de migranţi ar putea reprezenta un plus de creştere a PIB-ului de 0,6% pentru zona euro şi de 1% pentru Germania, în anii următori. Totodată, Japonia doreşte să creeze un fond de circa 800 de milioane de dolari pentru refugiaţii sirieni şi irakieni, triplul contribuţiei ţării de anul trecut, informează Japan Times. Papa Francisc, la încheierea turneului său american, a recunoscut că Europa are de înfruntat o situaţie dificilă, şi a pledat pentru dialog. „Zidurile nu sunt niciodată o soluţie”, a mai afirmat Suveranul Pontif, citat de New York Times.
Scandalul Volkswagen ia amploare, notează La Croix. După SUA, şi alte ţări lansează anchete privind automobilele comercializate. “Grupul Volkswagen a distrus dintr-o lovitură ceea ce a construit în ani de zile: o bună reputaţie, plus încrederea clienţilor”, deplânge Der Spiegel. Are Europa interesul să „de-volkswagen-izeze” lumea, întreabă Le Point. Elveţia a anunţat suspendarea vânzărilor noilor modele diesel, în timp ce Franţa va proceda la teste aleatorii. UE cere controale în toate ţările europene.India şi Mexicul au anunţat anchete privind vânzările, adaugă Le Point. Comportamentul Volkswagen a avut consecinţe teribile pentru sănătatea umană, la nivel global, opinează The Guardian. „Este doar cel mai nou avertisment că legislaţia în domeniul afacerilor rămâne inadecvată pentru atingerea obiectivelor propuse, şi un puternic memento că lobby-ul corporatist a oprit mult prea adesea guvernele să ia măsuri de prevenire a unor suferinţe umane ce puteau fi evitate. Sperăm că nu va fi nevoie de încă un scandal corporatist, de o asemenea amploare, pentru ca guvernele să treacă la acţiune”, scrie ziarul britanic.

RADOR (28 septembrie)

(Cristina Zaharia)