Acordarea unui împrumut în valoare de 150 milioane de euro pentru Republica Moldova se află pe agenda şedinţei de guvern

Acordarea unui împrumut în valoare de 150 milioane de euro pentru Republica Moldova se află pe agenda şedinţei de astăzi a Guvernului, programată la această oră. Banii vor fi acordaţi pentru 5 ani cu o dobândă egală cu cea la care se împrumută România pe piaţa internaţională – în jur de 1,5 %. Printre proiectele care ar mai putea fi incluse pe ordinea de zi a şedinţei se află cel referitor la modificarea statutului Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi cel prin care va fi suplimentat bugetul Ministerului Muncii. Membrii Cabinetului vor lua în discuţie şi lista cu denumirile comune internaţionale ale medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de reţetă sau în cadrul programelor naţionale de sănătate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 septembrie