Barack Obama afirmă că va folosi toate instrumentele pentru înfrângerea Statului Islamic

În deschiderea unei reuniuni, la New York, privind mişcarea jihadistă Statul Islamic, preşedintele american, Barack Obama, a declarat că gruparea va pierde în final, pentru că nu oferă nimic altceva decât moarte şi suferinţă. Barack Obama a promis că va folosi toate instrumentele posibile – militare, economice şi de spionaj – pentru a înfrânge Statul Islamic, dar a recunoscut că gruparea extremistă a prins rădăcini atât în Siria, cât şi în Irak şi continuă să câştige teren. „Înfrângerea lor nu va fi uşoară şi va lua timp„, a spus Obama. În final, liderul de la Casa Albă s-a declarat optimist că această organizaţie „violentă” va fi înfrântă. Capacitatea militanţilor ultra-radicali de a recruta, de a obţine finanţare inclusiv din vânzări de petrol şi de a cuceri şi de a ţine sub ocupaţie teritorii în Siria şi Irak reprezintă cea mai mare ameninţare pentru multe state, transmit corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 septembrie