Ungaria porneşte de la premisa că Croaţia îi înregistrează pe migranţi, declară purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta

 Ungaria porneşte de la premisa că migranţii care sosesc în Ungaria dinspre Croaţia au fost deja înregistraţi – a declarat Zoltán Kovács, purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, vineri, în emisiunea Mokka a canalului de televiziune TV2. Zoltán Kovács a afirmat că Uniunea Europeană şi Comisia Europeană susţin că toate reglementările europene sunt în vigoare. „Noi putem porni doar de la premisa că ţara vecină, membră a UE, respectă întocmai legile, aşadar cine soseşte dinspre Croaţia, acela a parcurs deja procedura de înregistrare” – a menţionat purtătorul de cuvânt. Afirmaţia ministrului János Lázár potrivit căreia sosirea migranţilor este o acţiune concertată împotriva Ungariei a fost explicată de Zoltán Kovács prin aceea că în spatele acesteia se află grupuri infracţionale organizate, respectiv, în cazul Croaţiei, stă însuşi statul croat, întrucât îi transportă pe migranţi direct la graniţa ungară. Purtătorul de cuvânt al guvernului a vorbit, în cadrul emisiunii informative de joi dimineaţă a canalului de ştiri M1, şi despre faptul că Ungaria a fost surprinsă de atitudinea croată. Zoltán Kovács a precizat că nu se aşteptau din partea premierului unei ţări vecine să neglijeze reglementările europene, ceea ce se întâmplă şi în prezent.

(MTI – 2 octombrie)