175 de ani, 1 milion de costume, o singură firmă

Firma Angels The Costumiers din Londra creează costume pentru actori de mai bine de 175 de ani. Afacerea de familie a reuşit să creeze ţinute pentru Fred Astaire, Lawrence Olivier, Judi Dench, Cate Blanchett, Meryl Streep şi o mulţime de alte celebrităţi din lumea filmului şi a teatrului. Pentru prima dată, publicul va putea vedea 100 de costume alese din impresionanta colecţie de 1 milion de piese, care măsoară, agăţate pe umeraşe, nu mai puţin de 12 kilometri.  Curioşii vor putea vedea, de exemplu, pălăria inspectorului Clouseau, costumele din filmele Titanic, Indiana Jones  sau cele care sunt folosite de actori în actualul sezon din Downton Abbey. Aviz, aşadar, celor care merg la Londra de sărbători sau în city break. Costumele vor putea fi admirate între 2 octombrie 2015 – 3 ianuarie 2016 la The Old Truman Brewery, pe strada Hanbury numărul 15.

97752

ww.bbc.com