O sută de migranţi au fost arestaţi în Portul Calais

Peste 200 de migranţi au reuşit să treacă de măsurile de securitate ale terminalului Canalului Mânecii care face legătura între Marea Britanie şi Franţa, cauzând suspendarea traficului feroviar pentru câteva ore. Oficialităţile din Portul Calais au anunţat că au fost ţinta unui atac organizat, menţionând că un grup mare şi bine organizat de migranţi au depăşit gardurile de protecţie şi au pătruns în terminal. Autorităţile au mai precizat că un civil şi doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi din cauza atacurilor cu pietre lansate de migranţi, iar aproximativ 100 dintre aceştia au fost arestaţi, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 octombrie