Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a cerut justiţiei să interzică mişcarea de protest a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a cerut justiţiei să interzică mişcarea de protest a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, care a blocat, de ieri, centrul Capitalei. Agenţia Unimedia transmite că liderii pro-ruşi Igor Dodon şi Renato Usatîi le-au cerut susţinătorilor să ocupe principalul bulevard, iar deputaţi PSRM au făcut uz de imunitatea parlamentară pentru a împiedica intervenţia forţelor de ordine. De aproape o lună, Republica Moldova se confruntă cu protestele unei platforme civice faţă de cazurile de corupţie care au afectat inclusiv sistemul bancar. Manifestanţilor li s-au alăturat, însă, şi membrii opoziţiei de stânga, care au organizat un miting duminica trecută.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie