Ziua Educaţiei va fi marcată prin activităţi recreative, care să evidenţieze rolul şcolii

Copiii din Bucureşti nu vor merge luni la şcoală, de Ziua Mondială a Educaţiei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat pentru Radio România Actualităţi că este o decizie valabilă numai în Capitală:
„Conform contractului colectiv de muncă s-a decis şi s-a semnat ca această zi să fie zi nelucrătoare pentru toate cadrele didactice din municipiul Bucureşti. Repet, numai din municipiul Bucureşti. În consecinţă, elevii şi preşcolarii nu vor veni în unităţile de învăţământ, discutăm de grădiniţe, şcoli şi licee”.
În schimb, în unităţile de învăţământ din restul ţării Ziua Educaţiei va fi marcată prin activităţi recreative, care să evidenţieze rolul şcolii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 octombrie)