Tensiuni între Rusia şi Turcia, pe fondul intervenţiei militare ruseşti în Siria

Preşedintele Turciei a criticat acţiunile militare ale Rusiei în Siria, calificându-le drept „inacceptabile”. „Recentele măsuri adoptate de Rusia, prin raidurile aeriene din Siria, sunt total inacceptabile pentru Turcia. Am comunicat preşedintelui Putin poziţia noastră, atât atunci când am mers la Moscova, cât şi în timpul unei conversaţii telefonice, în urmă cu două zile. Rusia face o greşeală gravă, iar această greşeală ar putea fi un pas care poate izola Rusia în regiune” – a declarat Erdogan duminică. Luni, Ministerul turc de Externe a anunţat că două avioane F-16 ale Forţelor Aeriene Turce au interceptat sâmbătă un avion de luptă al Rusiei, care a încălcat spaţiul aerian al Turciei. Ministerul de Externe turc a convocat ambasadorul Rusiei, pentru a protesta faţă de această acţiune. Turcia a cerut Rusiei să evite repetarea unei astfel de încălcări, în caz contrar urmând a fi „responsabilă pentru orice incident nedorit ce ar putea avea loc” – se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe. Ankara a susţinut rebelii sirieni în lupta împotriva Statului Islamic şi a regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Rusia susţine că raidurile sale aeriene în Siria au redus „în mod considerabil” potenţialul de luptă al militanţilor Statului Islamic.

(CNN INTERNATIONAL – 5 octombrie, REUTERS –  5 octombrie)