Comisia de Apărare a Senatului cere comisie parlamentară privind prezenţa unor închisori CIA pe teritoriul României

Comisia de Apărare a Senatului i-a solicitat conducerii acestui for înfiinţarea unei noi comisii parlamentare privind prezenţa presupuselor închisori CIA pe teritoriul României. De asemenea, Biroului Permanent i se mai cere să solicite oficial desecretizarea documentelor care vizează ţara noastră, cuprinse în raportul Senatului Statelor Unite referitoare la tehnicile de interogare ale CIA. Solicitarea vine ca urmare a întâlnirii pe care senatorii au avut-o cu membrii ai Comisiei Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European, for care investighează noile informaţii ce plasează România printre ţările suspectate că au găzduit centre de detenţie CIA. O comisie similară a funcţionat în Senat între 2006-2008, care, însă, nu a găsit niciun element care să ateste prezenţa unor astfel de închisori în ţara noastră.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie)