Hans Dieter Pötsch este noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Volskwagen

Noul preşedintele al Consiliului de Supraveghere al companiei Volskwagen, Hans Dieter Pötsch, fost director financiar al grupului, a declarat, după numirea în această funcţie, că va fi nevoie de ceva timp până când vor fi lămurite toate aspectele din scandalul motoarelor diesel manipulate. Volskwagen are termen până la miezul nopţii să depună la Autoritatea de Transport din Germania planul de modificare a celor aproximativ 11 milioane de maşini echipate cu softul care truca testele de noxe şi care au fost vândute în întreaga lume.
Reporter: Luminiţa Apostol – Noul preşedinte al Consiliului de supraveghere al Volskwagen, Hans Dieter Pötsch, este un bun cunoscător al companiei din poziţia deţinută până astăzi, cea de director financiar, cea ce-l plasează din start în mijlocul unei controverse. Criticii săi spun că a fost mult prea apropiat de fosta conducere şi deci de circumstanţele care au dus la scandalul emisiilor în cazul motoarelor diesel. Dar la preluarea conducerii Consiliului de Supraveghere, Hans Dieter Pötsch a promis transparenţă şi a spus că ancheta internă pentru clarificarea scandalului emisiilor va lua ceva timp, astfel încât să se ajungă la rezultate credibile. El a promis însă că aceasta va fi prioritatea sa:
Hans Dieter Pötsch: Consider că este foarte important să fac tot ce pot pentru a clarifica toate problemele. Consiliul de Supraveghere şi preşedintele său au o responsabilitate specială şi sunt conştient de acest lucru. Îmi voi aduce propria contribuţie pentru a mă asigura că încrederea pe care o au în Volskwagen clienţii, publicul şi partenerii de afaceri va fi recâştigată şi consider ca sarcina mea principală va fi să-mi aduc contribuţia la un viitor bun pentru compania Volskwagen.
Reporter: Hans Dieter Pötsch a mai subliniat că este nevoie de schimbări în structurile companiei, în procesul de decizie şi în modul de lucru. Volskwagen trebuie să pregătească o strategie pentru a ieşi din uriaşul scandal declanşat la începutul lunii septembrie în SUA, când a recunoscut că aproximativ 11 milioane de maşini vândute în întreaga lume sunt echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare pentru motoarele diesel. Astăzi, Volskwagen urma să comunice Autorităţii de Transport din Germania planul său de acţiune pentru modificarea celor 11 milioane de maşini aparţinând mărcii Volskwagen, dar şi mărcilor Audi, Skoda şi Seat. Însă Ministerul Transporturilor, citat de agenţia germană de presă DPA, a declarat după-amiază că Autoritatea încă nu primise planul despre care a precizat că va fi aşteptat până la miezul nopţii. De asemenea, mâine, reprezentantul Volskwagen în SUA, Michael Horn, va răspunde întrebărilor unei comisii de anchetă din Camera Reprezentanţilor. Directorul general al companiei, Matthias Müller, a spus astăzi, în primul său interviu după preluarea funcţiei, în urmă cu 10 zile, că procedura de rechemare a maşinilor din întreaga lume va începe în luna ianuarie şi va dura până spre sfârşitul anului viitor. În interviul pentru cotidianul „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Matthias Müller a explicat că ar fi vorba de fapt nu despre 11 milioane de maşini echipate cu motoare manipulate, ci despre 9,5 milioane. Chiar şi aşa, sunt prea multe – a admis directorul general de la Volskwagen şi a recunoscut că soluţiile pentru rechemarea şi modificarea maşinilor sunt dificil de găsit, pentru că va trebui să se ţină cont de specificităţile geografice şi de modelele de maşini. Deşi costurile totale pentru Volskwagen, pentru modificarea maşinilor, dar şi pentru amenzile din diverse ţări sunt încă greu de apreciat, analiştii financiari vorbesc despre cifre cuprinse între 25 şi 60 de miliarde de euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI