Criza imigranţilor, una dintre temele aflate pe agenda unei reuniuni de două zile a grupului de la Vişegrad

În Ungaria se încheie summitul grupului de la Vişegrad, consacrat în mare parte crizei refugiaţilor. Preşedinţii Ungariei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei au discutat cu omologul lor croat, şi au convenit să coopereze pentru securizarea frontierei de sud a spaţiului european de liberă circulaţie.

Reporter: Emil Groza – Imigranţii au continuat să sosească şi ieri în grupuri, la frontiera ungară-croată după ce în fiecare zi din această săptămână au fost preluate de la graniţa comună aproximativ 6.000 de persoane. Şeful de cabinet al premierului ungar, János Lázár a anunţat că lucrările la gardul de la frontiera Verde cu Croaţia au fost finalizate în proporţie de 99%, dar o decizie, privind aplicarea aceloraşi măsuri ca la graniţa cu Serbia unde de la mijlocul lunii trecute accesul migranţilor în ţară a fost practic blocat, ar putea fi luată în termen de o săptămână după unele consultări la nivel internaţional. Aflat ieri la Luxemburg ministrul de externe, Peter Szijjarto a declarat jurnaliştilor ungari că s-a ajuns la o înţelegere cu celelalte state ale Grupului de la Vişegrad, respectiv Polonia, Slovacia şi Republica Cehă privind participarea cu personal de specialitate la activităţile de control de la graniţele de sud ale Ungariei, care sunt şi frontierele externe ale spaţiului Schengen, dar nu a oferit alte detalii. Criza imigranţilor reprezintă una dintre temele aflate şi pe agenda unei reuniuni de două zile a preşedinţilor statelor grupului de la Vişegrad, care a început ieri în localitatea ungară Balatonfüred.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie