Ananasul – obiect de lux, închiriat cu ora pentru petreceri

Ananasul este astăzi un fruct devenit banal, prezent în toate colţurile lumii, dar între secolele 16 şi 18 avea o valoare comercială atât de mare încât deseori era afişat ca o adevărată operă de artă. Nu se poate estima exact preţul de atunci al unui fruct în monedele moderne, dar, cu aproximaţie, se presupune că un ananas ajungea să coste şi 10.000 de dolari, în funcţie de sezon şi de calitate.

pinDescoperit de europeni pe Insula Guadeloupe în noiembrie 1493, în timpul celei de-a doua expediţii a lui Cristofor Columb în Caraibe, ananasul a devenit o atracţie şi s-a încercat cultivarea lui pe bătrânul continent, iniţial fără prea mare succes. Fructul în sine era originar din America de Sud, unde fusese cultivat cu secole înainte de „descoperirea” lui de către Columb.
Casele regale europene, care adorau dulceaţa şi aroma sa deosebită, au cheltuit sume serioase pentru a-l  cultiva, dar în ciuda eforturilor, singura soluţie de a-l avea la calitatea dorită era importul din teritoriile exotice. Chiar şi aşa, vasele erau mult prea lente la acea vreme pentru a se putea preveni alterarea fructelor până ajungeau la destinaţie. Aşadar, era nevoie de cele mai rapide vapoare şi de condiţii meteo prielnice pentru ca ananasul importat să ajungă în stare bună în Europa. În consecinţă, cei care îşi permiteau să mănânce un ananas bun erau doar regii şi cei putred de bogaţi.

De-abia după două secole, accesul la acest fruct exotic a fost posibil şi pentru alte categorii sociale. Olandezii au fost cei care au reuşit să cultive cu succes ananasul în Europa la sfârşitul secolului 17. Nu se cunoaşte exact cine a fost primul fermier care a obţinut ananas într-un climat non-tropical, dar o femeie pe nume Agnes Block este creditată astăzi cu acest merit.
Metoda cea mai productivă îi aparţine însă unui negustor de textile din Olanda pe nume Pieter de la Court, care a folosit nişte camere încălzite, cu atmosferă umedă. Folosirea focului cu lemne pentru acest lucru se dovedise o treabă riscantă şi anevoioasă, de multe ori producându-se incendii.
Dar succesul său a determinat şi alţi europeni să încerce metoda iar nobilii englezi, de exemplu, îşi trimiteau grădinarii în Olanda pentru a învăţa tehnicile de cultivare, la preţuri deloc neglijabile. Şi asta pentru că olandezii deţineau la acea vreme monopolul comerţului în Caraibe, iar bogătaşii din regat puteau aduce numeroase soiuri de ananas cu care să experimenteze.
Vremea rece din Anglia, însă, de notorietate de altfel, a fost o piedică serioasă pentru cultivarea acestui fruct. Un anume John Rose este adesea, în mod eronat, considerat primul grădinar care a cultivat fructul în Anglia, din cauza unui tablou din 1675 în care apare alături de Regele Charles II cu un ananas copt.

Charles-pineapple

Fructul fusese însă importat verde din Bahamas iar John Rose nu făcuse decât să-l conserve foarte bine pentru coacere.
Abia în 1716, un olandez numit Henry Telende a obţinut primele fructe de ananas în Anglia, prin cultivarea lor în seră, în gropi încălzite umplute cu scoarţă de stejar, bălegar şi pietriş.
Deşi cultivarea ananasului devenise posibilă, mulţi nobili englezi nu se îndurau să mânânce fructele, ci le foloseau ca decor pentru a-şi impresiona oaspeţii sau le purtau cu ei la petreceri. Cei mai puţin bogaţi, începuseră chiar să închirieze un astfel de fruct pentru câteva ore, pentru anumite evenimente. Ananasul trecea astfel din casă în casă până când cineva cu dare de mână chiar îl cumpăra pentru consum.
Aroma ananasului era descrisă la acea vreme ca „o combinaţie de vin, apă de trandafir şi zahăr” şi era considerat o adevărată delicatesă, pentru că zahărul în sine era un produs accesibil doar păturii foarte bogate. Cei care cultivau ananasul nu au gustat nici măcăr o dată din fructul pe care îl plantau cu atâta grijă.
Regele Charles al-II-lea se spune că îndrăgise ananasul nu doar pentru gustul său, ci pentru faptul că i se părea că fructul poartă o mică coroană. De aceea, suveranul îl numise „fructul regal”.
Forma atractivă a fructului i-a fascinat pe mulţi artişti englezi ai vremii şi acesta a început să apară în multe tablouri sau în arhitectură. Cea mai celebră construcţie este „Ananasul Dunmore” din Scoţia, lucrare comandată în 1761 de contele de Dunmore.

PICT0008

www.todayifoundout.com

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă