Revista presei internaţionale – 19 octombrie 2015

Încercările de soluţionare a crizei refugiaţilor sunt astăzi în atenţia presei internaţionale. Turcia urmează să primească fonduri de la UE pentru îmbunătăţirea condiţiilor în taberele de refugiaţi de pe teritoriul său, aminteşte EUObserver. Comisarul UE pentru extindere, Johannes Hahn, a declarat pentru Der Standard că Ankara va primi între 2 şi 3 miliarde de euro pentru gestionarea crizei refugiaţilor. Cancelarul german Angela Merkel a efectuat o vizită de lucru în Turcia, titrează Zaman. La conferinţa de presă comună cu premierul Ahmet Davutoğlu, doamna Merkel a declarat că Germania doreşte deschiderea capitolului 17 de negocieri cu Turcia, privind politicile economice şi monetare, informează Haberturk. „Germania îşi doreşte o Turcie stabilă”, a subliniat cancelarul german, care a discutat cu oficialii turci şi problema refugiaţilor, ca şi accelerarea programului de acordare a vizelor. Ungaria a închis graniţa cu Croaţia, obligând migranţii să adopte alte rute, notează Newsweek. O reacţie în lanţ, constată Die Presse: refugiaţii sunt deturnaţi spre Slovenia vecină, care a reînnoit decizia de suspendare a circulaţiei trenurilor spre şi din Croaţia. Guvernul sloven a anunţat că ar putea desfăşura militari la graniţele sale, pentru a ajuta poliţia să gestioneze fluxul de migranţi, notează The Wall Street Journal. Din cauza valului de refugiaţi, în Germania ar putea fi periclitată ordinea publică, astfel că ar trebui construit un gard la graniţele ţării, a declarat preşedintele sindicatului poliţiştilor din Germania pentru Welt am Sonntag.
În Republica Moldova, fostul premier Vlad Filat a fost arestat pentru 30 de zile, anunţă presa de peste Prut. Filat este acuzat de procurori de acte de corupţie şi trafic de influenţă, precizează Unimedia, de la Chişinău, şi agenţia rusă Interfax. Actualul premier moldovean, Valeriu Streleţ, promite continuarea reformelor pro-europene, menţionează Fox News. Între partizanii celor două orientări, pro-rusă şi pro-europeană, astăzi este remiză», constată Le Monde. Dar situaţia economică a Moldovei continuă să se deterioreze, iar programele financiare ale UE şi FMI rămân îngheţate, deplânge ziarul francez.
Ameninţarea unei confruntări cu Rusia nu ar trebui să împiedice Marea Britanie de a participa la atacurile aeriene împotriva Statului Islamic în Siria, a declarat ministrul Apărării din Regatul Unit, Michael Fallon, acuzându-l, totodată, pe preşedintele  Vladimir Putin de „prelungirea” vărsării de sânge în Siria, prin susţinerea regimului lui Bashar Assad, notează Huffington Post. Rusia ar intenţiona să efectueze între 200 şi 300 de misiuni aeriene pe zi în Siria, susţine Sunday Times. Această escaladare şocantă vine în timp ce trupele siriene avansează în ariile ocupate de rebeli, scrie The Daily Mail. În teren, jihadiştii se luptă între ei pentru fonduri, în timp ce avioanele ruseşti distrug liniile de aprovizionare, adaugă Russia Today. Însă Rusia a diminuat atacurile aeriene în Siria, a informat Ministerul rus al Apărării, după ce au fost lovite centre de comandă, depozite de armament şi sisteme subterane. Ministerul rus al Apărării are în plan crearea unei baze militare  unificate în Siria, care să includă componente maritime, aeriene şi terestre, a declarat un înalt oficial militar pentru Komsomolskaia Pravda. În plus, clericii sunniţi fundamentalişti din Arabia Saudită, înfuriaţi de intervenţia Rusiei în Siria, au lansat un înfricoşător apel la războiul sfânt, notează The New York Times. Şi, în timp ce violenţele se amplifică şi trec graniţele, liderii naţionali şi religioşi par dornici să aţâţe focul, mobilizând adepţi, lansând apeluri sectare, transformând conflictele politice în lupte religioase şi făcând şi mai greu de stăvilit vărsarea de sânge din regiune, comentează The New York Times.
Noi violenţe între evrei şi palestinieni, titrează Time. Pe acest fundal, noul şef de stat major al SUA discută la Ierusalim cu liderii evrei, scrie Stars and Stripes. Vizita generalului Joseph Dunford are drept scop reafirmarea angajamentului SUA faţă de Israel, crede ziarul american. Yediot Aharonot opinează că atacurile sunt iniţiative izolate, într-un context de blocaj politic. Pot fi actualele confruntări premisele unei a treia Intifade? se întreabă  Ha’Aretz. În această săptămână, secretarul de stat american John Kerry se va întâlni, în Germania, cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, dar şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu care va discuta despre valul de violenţe dintre israelieni şi palestinieni, anunţă The Wall Street Journal.

(Cristina Zaharia)