Senatorii au ratificat acordul privind asistenţa rambursabilă între România şi Republica Moldova

Senatorii au ratificat cu unanimitate de voturi acordul privind asistenţa rambursabilă între România şi Republica Moldova. Documentul, semnat la Chişinău la data de 7 octombrie, prevede un împrumut acordat Republicii Moldova în trei tranşe, cu o valoare totală de 150 de milioane de euro. Prezent la dezbaterile generale, premierul Victor Ponta a declarat că este vorba de un sprijin absolut necesar pentru Republica Moldova într-un moment extrem de dificil din punct de vedere financiar, cauzat de sancţiunile impuse de Federaţia Rusă, precum şi de problemele din sistemul bancar. La rândul său, senatorul liberal Mircea Dobra a felicitat guvernul pentru acest gest şi a precizat că există şi alte măsuri ce se pot lua pentru a contribui la bunul mers al Republicii Moldova. După cum transmite redactorul nostru Alina Stănuţă, prima tranşă din împrumut, în valoare de 60 de milioane de euro, va fi acordată la sfârşitul lunii viitoare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie