Revista presei internaţionale – 21 octombrie 2015

Noi provocări pentru Europa se profilează drept consecinţă a crizei imigranţilor. Presa internaţională urmăreşte aceste evoluţii, precum şi vizita preşedintelui chinez la Londra şi rezultatul alegerilor parlamentare din Canada. „Populismul prinde rădăcini în Germania”, titrează Le Monde, care comentează fenomenul apariţiei mişcării anti-islam Pegida şi apreciază că „Partidele tradiționale încă ezită între politica mâinii întinse germanilor, cărora trebuie să le cunoaștem temerile, şi denunţarea derapajelor extremiste”. Pe de altă parte, Le Figaro opinează că încercarea cancelarului Merkel de a trece în doar trei luni de la imaginea sa de Bismarck la cea de Maica Tereza o depăşeşte. În Dresda mii de oameni au manifestat împotriva politicii uşilor deschise pe care Germania o are faţă de refugiaţi, consemnează EU-Observer, iar The Independent notează că sindicatul poliţiei germane cere ridicarea de garduri pentru a face faţă afluxului de imigranţi. Între timp La Libre Belgique observă o serie de incendii îngrijorătoare împotriva adăposturilor pentru refugiați din Suedia, iar The Telegraph precizează că Slovenia desfăşoară armata pentru a proteja graniţa şi ar putea construi un gard pentru oprirea imigranţilor. „Merkel a incendiat Balcanii”, titrează Rzeczpospolita şi remarcă: „Sub presiunea Berlinului, Austria a închis graniţa cu Slovenia, blocând mii de refugiaţi. La 20 ani după dezmembrarea Iugoslaviei, regiunea este din nou în fierbere”. Într-o notă şi mai pesimistă, Diario de Noticias prevede dezintegrarea Europei şi argumentează: „Liderii din UE sunt slabi, divizaţi şi aparent incapabili să definească o viziune credibilă a beneficiilor viitoare pe care integrarea europeană le-ar putea aduce, fără de care nu pot strânge sprijin popular şi convinge guvernele recalcitrante să-şi asume cota-parte din costurile actuale. În absenţa unui răspuns eficient comun, crizele din Europa se intensifică, se hrănesc unele din altele şi încurajează unilateralismul”. Vizita preşedintelui chinez la Londra se află de asemenea în atenţia ziarelor lumii. Liderul Xi Jinping se concentrează pe întărirea legăturilor economice, subliniază The Guardian, iar The Independent scrie la rândul său că, deşi britanicii nu au un ataşament important pentru China, vor oricum să facă afaceri. Pe de altă parte, cotidianul chinez People’s Daily apreciază că „Primirea călduroasă a preşedintelui Xi Jinping arată noua abordare a Marii Britanii” şi anticipează că această vizită va conduce relaţiile Beijing-Londra într-o ‘epocă de aur’, în care ambele părţi se vor bucura de o adâncire a cooperării în domeniile strategic, economic şi comercial, după cum notează ziarul chinez. Mult mai la vest, în Canada, alegerile legislative s-au încheiat cu victoria netă a liberalilor, după un deceniu conservator, remarcă Le Figaro, iar The Guardian reţine viziunea plină de speranţă a premierului canadian desemnat, Justin Trudeau. Întreaga lume salută victoria noului lider din Canada, subliniază The Globe and Mail şi precizează că „Trudeau a oferit o viziune convingătoare şi o campanie fără cusur”. În final The Independent publică o informaţie din domeniul ştiinţei. „Viața pe Pământ a apărut cu sute de milioane de ani mai devreme decât s-a crezut până acum, potrivit unor studii geologice. Cercetătorii au afirmat că ideea ar fi fost considerată o erezie în urmă cu 20 de ani, iar găsirea dovezii existenţei vieţii acum 4 miliarde de ani a fost șocantă. Descoperirea ar putea însemna că viața a început „aproape instantaneu” după ce s-a format Terra, mai arată cotidianul britanic.

(Iulia Lăpădat – RADOR)