Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe asupra reexaminării Legii Dialogului Social

Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe, astăzi, în calitate de for decizional, asupra solicitării şefului statului de reexaminare a unui act normativ de modificare a Legii dialogului social, lege adoptată în primăvară. Tot astăzi, reprezentanţii CNS Cartel Alfa vor discuta pe această temă cu ministrul muncii, Rovana Plumb. Ieri, această confederaţie sindicală a reluat acţiunile de protest pentru susţinerea legii. Redactorul RRA ne-a informat că zeci de sindicalişti au pichetat Ministerul Muncii şi au acuzat executivul că a întârziat  în mod deliberat modificarea Legii dialogului social.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie)