Fostul ministru al apărării, Victor Atanasie Stănculescu, are calitatea de suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Fostul ministru al apărării, Victor Atanasie Stănculescu, are calitatea de suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. El s-a prezentat, în această după-amiază, la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă acest lucru. Victor Atanasie Stănculescu a declarat că în timpul evenimentelor din iunie 1990 nu se afla în tară. Potrivit reporterului Diana Surdu, în acest caz au mai fost puşi sub acuzare fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, şi şeful SRI de la acea vreme, Virgil Măgureanu. Dosarul mineriadei din 1990 fusese închis în 2009 pe motiv că nu există probe suficiente, dar în martie anul acesta a fost redeschis. Parchetul General a schimbat încadrarea juridică a faptelor în „infracţiuni contra umanităţii”. În timpul Mineriadei de acum 25 de ani, patru oameni au murit şi trei au fost răniţi prin împuşcare. În urma atacului violent declanşat de mineri, aproape o mie de persoane au fost vătămate corporal sau lipsite de libertate. Audierile vor continua şi în zilele următoare.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie)