Kievul susţine că alegerile din Donbas nu pot avea loc fără accesul presei ucrainene în zonele separatiste

Alegerile locale în teritoriile ocupate din Donbas nu pot avea loc fără accesul presei ucrainene în zonele separatiste, aceasta fiind una dintre pozițiile cheie ale Ucrainei în negocierile Grupului de contact trilateral de la Minsk – a anunţat Roman Besmertni, reprezentantul Ucrainei în subgrupul politic al acestui format de negociere. „Vom insista asupra următoarei poziții cheie: fără accesul liber al presei ucrainene aceste alegeri nu pot fi numite alegeri” – a menţionat Besmertni. Acesta a mai subliniat că atât reprezentanții Rusiei cât şi cei ai separatiştilor din Doneţk şi Luhansk se opun în mod categoric accesului presei ucrainene la scrutinul care ar trebui să aibă loc în teritoriile ocupate din Donbas.

(www.podrobnosti.ua – 21 octombrie)