43 de imigranţi afgani au fost reţinuţi de poliţia bulgară

Poliţia bulgară a reţinut 43 de imigranţi afgani în zona localităţii Topoliane din sudul Bulgariei, informează Biroul de Presă al Ministerului de Interne de la Sofia. Potrivit declaraţiilor refugiaţilor, doar 13 dintre ei sunt majori. Imigranţii nu au opus rezistenţă în momentul reţinerii. Niciunul dintre ei nu are documente de identitate. 12 dintre ei au rămas la poliţia din oraşul Radnevo, iar restul au fost conduşi la două secţii de poliţie din Stara Zagora. Cei care solicită statut de refugiat vor fi redirecţionaţi către centrele Agenţiei de Stat pentru Refugiaţi. De la începutul anului, în regiunea Stara Zagora au fost reţinuţi circa 270 de cetăţeni străini care au intrat ilegal pe teritoriul Bulgariei.

(www.bnr.bg – 22 octombrie)