Al Capone a avut un frate poliţist, faimos pentru capturarea contrabandiştilor

Celebrul gangster american Al Capone a avut un frate poliţist care s-a ocupat cu succes chiar de arestarea contrabandiştilor din vremea prohibiţiei.

two-gun-richard-hart-capone-with-stills

James Vincenzo Capone, născut în 1892, era cu 7 ani mai mare decât infamul său frate. Copilăria şi-a petrecut-o în Brooklyn, dar viaţa la oraş nu i se potrivea şi a decis să-şi caute norocul în vest. Şi-a părăsit familia în 1908, la 16 ani, şi s-a alăturat unui circ ambulant. A călătorit sub numele de Richard Hart, pentru că nu dorea ca oamenii să ştie că este de origine italiană. Prefera să se declare mexican sau amerindian.
În tinereţe, a fost fascinat de arme şi petrecea ore în şir trăgând la ţintă în cutii şi borcane, prefecţionându-şi tehnica. După Primul Război Mondial, le spunea tuturor că a învăţat acest lucru pe front, pe vremea când servea ca infanterist în Franţa. De asemenea, se lăuda că a fost ridicat la grad de locotenent datorită preciziei sale şi că a fost decorat de generalul John J. Pershing cu o medalie dedicată celor mai buni ţintaşi. Mai târziu, i s-au cerut dovezi în acest sens şi totul s-a dovedit a fi o farsă.
Richart Hart s-a stabilit în localitatea Homer din Nebraska, unde a devenit şerif local. După doi ani, a ajuns şerif statal şi a dorit să se ocupe de implementarea legii prohibiţiei, lucru ironic având în vedere activitatea fratelui său, care exact în aceeaşi perioadă devenea un gangster faimos în Chicago, ocupându-se în special de contrabanda cu alcool.
James Vincenzo Capone alias Richard Hart a condus nenumărate razii care s-au soldat cu arestări şi condamnări. Devenise chiar faimos pentru metodele cu ajutorul cărora îi depista pe contrabandişti, umblând deghizat prin oraşe.
După câteva arestări senzaţionale, presa a început să-l numească Two Gun Hart („Hart Două-Pistoale”), pentru că purta mereu o pereche de pistoale cu mânere de sidef şi pentru că era vestit pentru îndemânarea cu care le mânuia.
Odată cu câştigarea faimei, a fost angajat de serviciul federal care se ocupa de indienii americani şi în scurt timp a căpătat o altă reputaţie, de data aceasta cu privire la brutalitatea sa. Într-un incident, a omorât un indian, dar a scăpat de acuzaţii după ce s-a constatat că acesta era contrabandist. Richart Hart nu a scăpat chiar nevătămat din această poveste, pentru că familia indianului a încercat să se răzbune şi să-l omoare, dar a reuşit doar să-l lase fără un ochi.
După mai multe incidente similare, reputaţia sa a fost terfelită definitiv şi a ajuns falit şi aproape orb. Împovărat de datorii, Hart a decis să apeleze la bogatul său frate din Chicago. Fără să le spună soţiei şi copiilor săi unde merge, a plecat la Chicago de unde s-a întors cu un costum nou-nouţ şi un teanc de bancnote de 100 de dolari. În final, i-a dezvăluit soţiei că fratele său este Al Capone.
În 1946, Hart a mers împreună cu fiul său Harry pentru a-i face cunoştinţă cu celebrul său unchi. Acesta tocmai fusese eliberat din închisoarea Alcatraz şi suferea din cauza complicaţiilor produse de sifilis, astfel că memoria îi era serios afectată. Al Capone a murit după mai puţin de un an, la 25 ianuarie 1947.
În 1952, Richard Hart a murit în Homer, Nebraska, în urma unui infarct. Îşi câştigase faima luptând împotriva aceloraşi nelegiuiţi pe care fratele său îi considerase tovarăşi.

Sursa: www.todayifoundout.com
Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă