Parlamentul European confirmă că doi eurodeputaţi au fost suspendaţi pentru zece zile şi amendaţi, potrivit regulamentului legislativului european. Este vorba de eurodeputatul polonez Korwin-Mikke şi de italianul Gianluca Buonanno. În timpul sesiunii plenare din iunie, eurodeputatul polonez a ridicat mâna făcând salutul nazist şi a menţionat îndemnuri naziste în şedinţă. În acelaşi timp, în timpul unei dezbateri din septembrie, i-a etichetat pe imigranţi drept „gunoaie umane”. Corespondentul RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI la Bruxelles mai aminteşte că în şedinţa plenară din octombrie, eurodeputatul italian a purtat un tricou cu fotografia cancelarului german Angela Merkel, combinată cu imaginea liderului nazist, Hitler. La rândul său, a făcut salutul nazist în Parlamentul European. Suspendarea celor doi intră în vigoare de astăzi, precizează Parlamentul European.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 octombrie)