România ocupă locul al doilea în Europa Centrală în ce priveşte performanţele firmelor din domeniul tehnologic

România ocupă locul al doilea în Europa Centrală în ce priveşte performanţele firmelor din domeniul tehnologic. Clasamentul întocmit de compania de consultanţă şi audit financiar Deloitte este realizat pe baza creşterii veniturilor obţinute pe o perioadă de patru ani, iar ţara noastră are 10 firme în acest top, cu o creştere medie de peste 500%. Aceste rezultate arată progresele deosebite făcute de România în ultimii ani în domeniul tehnologiei, spune Alina Mirea, partener al companiei de consultanţă.

Alina Mirea: Anul acesta discutăm de un top de 50 de companii din care practic 10 companii sunt din România, care este, să zicem, o onoare pentru noi că avem astfel de antreprenori care au reuşit să aducă companiile la acest nivel. Rezultatele de anul ăsta nu reflectă decât ce auzim pe piaţă că ştim că zona de tehnologie şi zona de soft şi IT din România sunt pe un loc fruntaş din Europa. Deci, practic topul nostru nu confirmă decât că suntem într-un loc destul de avansat.

Realizator: Potrivit redactorului Iulian Olescu, majoritatea companiilor româneşti din acest Top 50 sunt creatoare de programe pentru computere, iar cea mai bine clasată, aflată pe locul şase, oferă servicii electronice de plăţi online. Mai multe despre aceste realizări, aflaţi după radiojurnal, în emisiunea „Obiectiv România”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie