Campionatele Mondiale de Gimnastică – Glasgow 2015

Ultima zi la mondialele de gimnastică – medalie de argint pentru Marian Drăgulescu

Ultima prezență românească la Glasgow a fost adusă de Marian Drăgulescu în finala de la sărituri, acolo unde sportivul nostru a reușit să cucerească argintul mondial. Marian Drăgulescu a intrat în concurs cu a 3-a notă din calificări, el fiind programat pe poziția a 4-a în lista de start.

Kenzo Shirai (Japonia) a deschis concursul cu o notă de 14.516, americanul Donnel Whitttenburg a ridicat apoi pragul notelor cu un 15.350, a urmat rusul Denis Abliazin cu un 14.850 și apoi a venit rândul lui Marian să sară. ”Marocanul” a prins puteri cu publicul alături și a avut două sărituri foarte bune pentru care a primit un total de 15.400, notă care îl plasa provizoriu pe primul loc. A urmat Oleg Verniaiev (Ucraina) cu 15.283, sportivul nord-coreean Ri Se Gwang care a plecat cu dificultate mai mare la sărituri și a primit cele mai bune note din concurs 15.450 și apoi Igor Radivilov (Ucraina) – 15.083 și Hansol Kim (Coreea de Sud) cu 14.500.

Podiumul finalei de la sărituri a arătat astfel: locul 1 – Ri Se Gwang (Coreea de Nord), locul 2 – Marian Drăgulescu (România), locul 3 – Donnel Whitttenburg (Statele Unite). Marian Drăgulescu câștigă astfel cea de-a șaptea medalie a sa mondială la sărituri. Este deținătorul a patru titluri mondiale și a trei medalii de argint la acest aparat. Prin această performanță la Glasgow, Marian a obținut și calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio.