Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici, merge în Grecia

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici, va merge marţi şi miercuri în Grecia, pentru a discuta cu autorităţile elene despre stadiul implementării reformei structurale şi a măsurilor fiscale. Dacă evaluarea va fi pozitivă, creditorii ar putea discuta despre restructurarea datoriei elene.
Corespondenţă din Bruxelles – Reporter: Cerasela Rădulescu – Comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici, va discuta şi despre angajamentele luate de guvernul grec în implementarea măsurilor de reformă, atunci când a fost semnat un nou acrod de împrumut pentru această ţară, confruntată în ultimii ani cu o criză economică majoră. Înaltul oficial al Comisiei va discuta cu premierul Alexis Tsipras şi cu alţi miniştri din cabinetul său şi anume: cel al finanţelor, al economiei şi al muncii. Moscovici se declară optimist şi spune că prezenţa sa la Atena va fi un semn al bunei colaborări dintre autorităţile elene şi Comisia Europeană. „După acordul la care am ajuns în august, spune Moscovici într-o declaraţie, mai sunt încă multe de făcut pentru implementarea lui în săptămânile care urmează”. Despre această analiză vorbea recent şi ministrul luxemburghez al finanţelor, Pierre Gramegna, a cărui ţară deţine Preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. El se pronunţa pentru o discuţie pe tema restructurării datoriei externe a Greciei pentru că, în opinia sa, există un consens că datoria suverană este prea mare. Oficialul luxemburghez a subliniat, însă, că este exclusă posibilitatea ştergerii parţiale a datoriei acumulate de Grecia la state din Zona Euro. Datoria poate fi flexibilizată prin extinderea perioadei de graţie prin întârzierea plăţilor şi prin evitarea activării marjelor de ajustare, opina ministrului luxemburghez. Între timp, astăzi, înaintea vizitei comisarului european la Atena, Mecanismul European de Stabilitate anunţă că al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia va fi probabil mai mic de 86 de miliarde de euro, cât se estimase iniţial, deoarece testele de stres derulate de către Banca Centrală Europeană au arătat că sumele necesare recapitalizării creditorilor eleni sunt mult mai reduse.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI