UE şi NATO trebuie să considere regiunea Europei de Sud-Est un centru de interese geopolitice, şi nu o periferie

„UE şi NATO trebuie să considere regiunea Europei de Sud-Est un centru de interese geopolitice, şi nu o periferie”, a declarat preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, în cadrul summitului liderilor din statele membre ale NATO din Europa Centrală şi de Est, de la Bucureşti. Reuniţi în capitala României, preşedinţii din statele Europei Centrale şi de Est analizează provocările cu care se confruntă NATO în contextul schimbărilor din mediul geopolitic de securitate.

Şeful statului bulgar a calificat situaţia legată de securitatea din regiune drept imprevizibilă, ca urmare a numărului record de crize. „Cetăţenii simt această nesiguranţă şi aşteaptă de la politiceni să acţioneze decisiv, să lucreze pentru soluţionarea crizelor, şi nu pentru acutizarea acestora. Nu trebuie să aşteptăm ca aceste crize să apară pe ecranele televizoarelor, pentru a acţiona. Este timpul să ne unim eforturile în abordarea cauzelor, şi nu a consecințelor acestor crize. Pacea nu înseamnă doar absența războiului. Pacea înseamnă reguli și  stat de drept, care se aplică pentru toţi. NATO ar trebui să fie gata să facă față provocărilor ‘din toate direcțiile'”, a subliniat şeful statului bulgar în cadrul reuniunii. „Toţi aliaţii trebuie să fie apăraţi în mod egal. Adoptarea planului de contingenţă al NATO pentru Bulgaria şi România, precum şi îndeplinirea Planului de acţiune al Alianţei din Ţara Galilor reprezintă un pas important în această direcţie”, a remarcat preşedintele Plevneliev.

Şeful statului bulgar a adăugat că Planul de acţiune trebuie urmat de o adaptare pe termen lung a Alianţei, printr-o abordare echilibrată, care include măsuri de securitate durabile, consolidarea capacităților militare ale aliaților și disponibilitatea de desfășurare rapidă a forțelor NATO, acolo unde este necesar. Rosen Plevneliev a salutat atenția acordată securităţii în regiunea Mării Negre, după anexarea Crimeii de către Federația Rusă. „Desfăşurarea unui număr de exerciții comune și antrenamente ale aliaților în regiune este o modalitate de creștere a capacităților de apărare și a interoperabilității forțelor noastre armate. O sarcină importantă a aliaţilor rămâne creşterea fondurilor pentru investiţii în apărare. Pentru a depăşi tendinţa de reducere a bugetului pentru apărare, am convocat Consiliul Consultativ pentru Securitate Naţională, la Sofia. Ca rezultat, Bulgaria va crește bugetul apărării, de la nivelul actual de 1,19% la 1,35% din PIB în 2016 și va mări treptat cheltuielile pentru a ajunge la 2% din PIB într-un deceniu.

Consiliul consultativ a decis, de asemenea, creşterea rapidă a compatibilităţii forțelor armate bulgare cu cele ale aliaților, prin achiziționarea de armament care îndeplinește standardele NATO”, a precizat preşedintele Bulgariei. Potrivit şefului statului bulgar, răspunsul la resursele financiare limitate este punerea în aplicare a proiectelor în cadrul conceptului de apărare inteligentă. „Spre exemplu, trebuie să gândim exploatarea avioanelor de vânătoare şi pregătirea piloţilor în cadrul NATO, împreună cu alte țări membre ale regiuni. Deschiderea Centrului de coordonare al NATO în Bulgaria şi în alte cinci state din flancul estic al Alianţei, precum şi decizia privind înfiinţarea de astfel de centre în Slovacia şi Ungaria reprezintă un pas important spre creşterea capacităţilor noastre de apărare”, a afirmat Plevneliev.

Preşedintele Bulgariei a subliniat şi importanța Centrului NATO de gestionare a crizelor și a cerut aliaților să participe activ la activitățile sale. „Summitul de la Varșovia ne va oferi o oportunitate excelentă de a ne uni eforturile  pentru a îmbunătăţi securitatea și pentru a garanta că Alianța este bine pregătită pentru orice amenințări viitoare. Bulgaria va continua să contribuie la apărarea şi securitatea colectivă a Alianței”, a mai spus preşedintele Rosen Plevneliev.

www.focus-news.net – 4 noiembrie