Emil Boc, Gheorghe Flutur şi Sulfina Barbu, audiaţi la DNA

Foştii lideri ai PDL Emil Boc, Gheorghe Flutur şi Sulfina Barbu au fost audiaţi astăzi la sediul central al DNA, în noul dosar în care Elena Udrea este acuzată de mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2010, în calitate de ministru şi de persoană cu funcţie de conducere în PDL, Elena Udrea ar fi pretins de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu suma de cinci milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu Hidroelectrica. Procurorii spun că o parte din mita primită de Elena Udrea ar fi fost folosită pentru finanţarea campaniei electorale a PDL. Cei audiaţi spun însă că nu au cunoştinţă despre astfel de finanţări ilegale.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie)