Calendarul evenimentelor, 6 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • primirea, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, a ambasadorului agreat al Republicii Croaţia în România, Davor Vidis, a ambasadorului agreat al Indiei în România, Riva Ganguly Das, a ambasadorului agreat al Japoniei în România, Kisaburo Ishii, şi a ambasadorului agreat al Republicii Islanda în România, Benedikt Jonsson – ora 10:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii
  • primirea ambasadorului Republicii Federative a Braziliei în România, Raymundo Santos Rocha Magno – vizită de rămas-bun – ora 11:00, la Palatul Cotroceni

* Programul consultărilor preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare, pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru (5 şi 6 nov.):

  • ora 11:30 – UNPR
  • ora 12:30 – ALDE

 

– Camera Deputaţilor

* Asociaţia Pro Democraţia, Camera Deputaţilor și Fundația Hanns Seidel, în parteneriat cu Institutul Qvorum și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, organizează, în perioada 6 – 8 noiembrie, cea de-a VII-a ediţie a Parlamentului Tinerilor, o simulare a procesului decizional din cadrul Parlamentului României pe grupuri politice, comisii parlamentare, precum şi în plen, la care participă aproximativ 100 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, care studiază în România. Ceremonia de deschidere are loc de la ora 10:00, la sala plenului Camerei Deputaţilor

 

– Guvern

* Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, se întâlneşte cu ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a discuta proiectul de buget pentru anul 2016 – ora 10:00, la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează Conferința națională privind închiderea proiectului „Standarde și indicatori de performanță pentru evaluarea capacității instituționale în sistemul național de protecția mediului SIPEVAL” cod SMIS 32682 – ora 9:30, la Hotel Marshal Garden

 

– Apărare, Interne

* Sibiu:Şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu – ora 12:30, la sediul ISU Sibiu

 

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de copreşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin – ora 14:00, la sediul ALDE, Şos. Kiseleff nr. 57

 

– Culte, Biserică

* Rădăuţi, Jud. Suceava: Vizita Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Din program:

  • sosire – ora 14:00, la Aeroportul din Suceava
  • primire la biserica Aşezământului de copii „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi – ora 14:30
  • sfinţirea clădirilor Aşezământului de copii „Sf. Ierarh Leontie” – ora 18:00

 

– Minorităţi

* Oradea:Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România organizează Zilele Culturii Slovace, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare (6 – 7 nov.)

  • simpozionul studenţilor slovaci din universităţile din România cu temele „Relaţii bilaterale dintre România şi Slovacia” şi „Comunitatea slovacă din România” – ora 10:00, la Biblioteca Universităţii din Oradea

 

– Administraţie

* Sibiu:Conferinţă de presă organizată cu prilejul „Zilelor Emil Cioran” (13-15 nov.) – ora 11:30, la sediul CJ Sibiu, sala de şedinţe, corp A, etaj I ; participă preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea şi prefectul judeţului Sibiu, Ioan Ovidiu Sitterli

 

– Justiţie

* Victor Ponta este citat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a participa la procesul în care este judecat, alături de senatorul Dan Şova, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat – ora 9:00

 

– Social

* La o săptămână după tragicul eveniment din Club Colectiv în care şi-au pierdut viaţa mulţi tineri şi alte persoane sunt spitalizate, Comunitatea Sant’Egidio organizează o rugăciune comună pentru cei care au plecat dintre noi, pentru cei aflaţi pe patul de spital, dar şi pentru familiile acestora – ora 19:00, la Club Colectiv, Str. Tăbăcarilor

* Legal Magazin Events organizează un concert cu scop umanitar pentru sprijinirea Asociaţiei „Stop Autismului”, intitulat „Legal Rock” – ora 19:00, la Arenele Romane. O parte din venituri urmând să fie donate Fundației Estuar pentru victimele din Colectiv. Vor cânta: Grimus, ZOB, Trooper şi AURA

– Economic

* Conferința „România și Zona Euro”, organizată de Societatea Română de Economie (SOREC) – ora 9:30, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice

* Romfilatelia marchează Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos, printr-o emisiune specială de mărci poștale, „Crăciun 2015”, ce va putea fi găsită spre achiziționare începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara

* Braşov:Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi Prefectura Braşov organizează seminarul cu tema „Reforma în domeniul achiziţiilor publice” – ora 10:00, la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov; participă preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Roxana Mînzatu

* Oradea: Între 6-9 noiembrie, la Centrul de Afaceri Trade Center se desfăşoară cel mai mare târg de nunţi din România ediţia de toamnă – Expomariage

 

– Medicină, Sănătate

* Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) organizează deschiderea Conferinţei Naţionale a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, ediţia a VII-a – ora 10:00, la Sala de Conferinţe de la etajul 1 al Hotelului EuroPolizu Gara de Nord situat pe Strada Gheorghe Polizu nr.4. Participă preşedintele CNAS, dr. Vasile Ciuchea

* Conferinţă de presă organizată de Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” cu prilejul închiderii proiectului „Program de stagii de practică în chirurgie generală şi ginecologică şi consiliere profesională pentru studenţi la medicină” – ora 11:30, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Şos. Pantelimon nr. 340-342

 

– Învăţământ, Cercetare

* Manifestări organizate cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Colegiului juridic franco-român de studii europene:

  • colocviul internaţional „20 ans et le temps du Droit” (6-7 nov.) – ora 9:00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46
  • recepţie oferită de ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul – ora 19:30, la Reşedinţa ambasadorului Franţei, Str. Biserica Amzei nr. 13-15

* Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existenţă, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” din București are loc slujba de Sfinţire și ceremonia oficială – ora 10:00; invitat Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel

– Cultură

* Orchestra Naţională Radio susţine un concert sub bagheta dirijorului slovac Peter Feranec – ora 19:00, la Sala Radio

* Centrul Naţional al Dansului Bucuresti şi PETEC prezintă „Fapte vitejeşti”, un spectacol de dans şi umbre pentru copii – orele 11:00 şi 13:00, la Sala Stere Popescu din Bd. Mărăşeşti nr. 80. Evenimentul marchează finalul proiectului „Fapte vitejEşti în Bucureşti”, finanţat de ArCub în programul „Eşti Bucureşti” şi începutul vieţii independente a spectacolului pe scena bucureşteană

* Premiera spectacolului „After Hours”, de Radu Iacoban, în zilele de 6 şi 7 noiembrie – ora 20:00, la Sala Mică a Teatrului Național “I.L. Caragiale”, în cadrul celei de-a doua stagiuni a Programului 9G la TNB, proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural „Ești București 2015”

* Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, „Acasă la tata”, va fi lansat în cinematografele din România. Pelicula a avut premiera internațională în cadrul celei de-a XXI–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo (14 – 22 aug.)

– S-a întâmplat într-o zi de 6 noiembrie

* Se împlinesc 155 de ani, de când Abraham Lincoln (n. 1809 – m. 1865) a fost ales al 16-lea preşedinte al Statelor Unite, învingându-i pe democratul Stephen A. Douglas, pe John C. Breckinridge (care candida din partea democraţilor din Sud), şi pe John Bell de la noul Partid Uniunea Constituţională. A fost primul preşedinte dat de Partidul Republican. Victoria sa s-a datorat în întregime puternicei susţineri din Nord şi din Vest; în 10 din cele 15 state sclavagiste nu a apărut pe niciun buletin de vot, şi a câştigat doar două din cele 996 de comitate din tot Sudul

Aniversări – Comemorări

 

– 1879: S-a născut istoricul literar Petre V. Haneş (m. 1966). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă ca dată a naşterii 5/6.XI.1879

– 1882, 6/19: S-a născut Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi)

 

– 1905: S-a născut preotul Valerian Zaharia, episcop al Oradei între 1951 şi 1969, an când a fost forţat de comunişti să se pensioneze; după multe peregrinări prin ţară şi domiciliu forţat a trăit, din 1979, într-una din casele parohiale ale bisericii Podeanu din Bucureşti (m. 1996) – 110 ani

– 1905: S-a născut poetul Simion Stolnicu (numele real: Alexandru Botez), situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (m. 1966) – 110 ani

 

– 1910: A murit scriitorul George Panu, memorialist, critic literar, gazetar (polemist de talent) şi om politic liberal (n. 1848) – 105 ani

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Singapore: Preşedintele chinez, Xi Jinping, efectuează o vizită de stat la invitaţia omologului său singaporez, Tony Tan Keng Yam (6 şi 7 nov.)

 

– Riga, Letonia: Conferinţă privind politica externă și de securitate (6 şi 7 nov.)

 

– Brasilia: Prinţul Akishino al Japoniei se întâlneşte cu preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, pentru a marca 80 de ani de la imigrarea japonezilor în Brazilia

 

– Berlin: Reuniunea miniştrilor de externe din Ucraina, Germania, Franța și Rusia, în „formatul Normandia”

 

Aniversări – Comemorări

 

– “Ziua Internaţională pentru Prevenirea Exploatării Mediului în Timp de Război sau Conflict Armat”. Stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 5.XI.2001, prin Rezoluţia 56/4, această zi este menită să atragă atenția asupra daunelor aduse mediului (ecosistemelor) și resurselor naturale în perioadele de conflict armat, dar și asupra efectelor negative care se mențin mult timp după terminarea unui război, afectând mai multe generații

 

– 1494: S-a născut Suleyman I Magnificul, al zecelea sultan al Imperiului Otoman, care a domnit între anii 1520-1566; a fost cel mai puternic şi cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea (m. 1566)

 

– 1672: A murit compozitorul german Heinrich Schütz (n. 1585)